Nu numai Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) analizează teza de doctorat a șefei DNA, ci și o comisie de specialiști convocați de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
A doua zi după ce a înregistrat sesizarea de plagiat în cazul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, depusă de către profesorul Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia (n.r. - cel care a mai făcut sesizări de plagiat și în cazurile Victor Ponta, Gabriel Oprea și Petre Tobă), CNATDCU a transmis o solicitare în acest sens Universității de Vest. Sesizarea profesorului viza suspiciunile de plagiat ridicate de Grupul de Investigații Politice (GIP), ONG-ul condus de Mugur Ciuvică, ca urmare a autodenunțului din luna septembrie al deputatului Sebastian Ghiță.
„Solicitarea oficială a fost înregistrată pe 14 octombrie și se află în soluționare la Comisia de Etică. Raportul Comisiei de Etică va fi transmis către CNATDCU atunci când va fi finalizat”, informează Florin Jurcă, purtătorul de cuvânt al universității timișorene.
Potrivit HotNews, CNATDCU realizează în paralel o analiză a tezei de doctorat a șefei DNA, apelând la trei specialiști în drept. Este vorba de prof. dr. Radu Chiriță, de la Facultatea de Drept a Universității Babeș- Bolay din Cluj Napoca, de prof. dr. Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universitătții „Robert Schumann” din Strasbourg, și prof. dr. Claudia Ghica- Lamarchard, de la Facultatea de Drept a Universității din Rennes 1 (Franța). Ultimii doi sunt cei care au semnat, în 2012, și raportul științific cerut de Universitatea din București asupra tezei de doctorat în cazul fostului premier Victor Ponta, raport care a certificat plagiatul de care era acuzat acesta.