Parlamentul dezbate şi votează azi prima moţiune de cenzură împotriva guvernul Ponta după câştigare alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis. Însă, potrivit matematicii parlamentare, aceasta nu are mari şanse de reuşită. Iată textul moţiunii de cenzură care face ca ziua de vineri să fie crucială pentru cariera politică a lui victor Ponta:
Domnilor Președinți ale celor două camere al Parlamentului,
Domnule Prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Stimați colegi,
În 22 decembrie 1989, în România, pe străzi se striga: “Vrem alegeri libere!”. Dreptul la vot NU a fost atunci pentru nimeni „o lozincă”. Era modalitatea prin care cetăţenii îşi reintrau în drepturi, indiferent de opţiunea lor ideologică. Pentru a garanta acest drept, sute de români au ales atunci sacrificiul suprem, scandând un singur lucru: „Libertate!”.
Îşi poate imagina cineva din această sală cum arată libertatea fără dreptul de a alege?
Au trecut 25 de ani de la Revoluţie şi România cunoaşte acum cel mai grav regres democratic. Discret, fără avertismente, fără explicaţii, Guvernul condus de Victor Ponta a început să blocheze şi să elimine dreptul politic elementar de vot pentru milioane de români din ţară şi din Diaspora. Guvernul Ponta a săvârşit abuzuri inimaginabile într-o ţară democratică, fără scrupule şi fără regret. A călcat şi calcă în picioare Constituţia şi legile, deciziile justiţiei, doar pentru a rămâne în scaunul de la Palatul Victoria.
Modul în care sultanatul lui Ponta se raportează la votul prin corespondență și la românii care trăiesc în afara granițelor țării arată clar că nu le pasă nici de viața, nici de părerea copiilor și fraților noștri care își câștigă existența în străinătate. Mulți dintre ei s-ar întoarce și mâine acasă dacă ar avea condiții decente de trai și un loc de muncă prin care să-și întrețină familiile. Domnule Ponta, dacă ați fi pe jumătate preocupat de guvernare cum sunteți de viitorul domnului Șova, poate că aceste deziderate ar fi pe cale de a fi atinse.
Această moţiune de cenzură ar fi putut fi axată pe incompetența lui Victor Ponta și a miniștrilor săi, pe proasta guvernare. Modalitatea dezastruoasă în care a fost gestionat proiectul cardului național de sănătate ar fi putut constitui oricând o temă pentru moțiunea de cenzură. Guvernul Ponta a demonstrat o nepăsare crasă prin faptul că nu a făcut singurul lucru prin care ar fi evitat haosul şi miile de români de la cozi: să comunice.
O altă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Ponta ar fi putut fi determinată de aberaţiile fiscale fără precedent în domeniu. „Operaţiunea bacşişul” a arătat unde poate duce izolarea politică de realitate a unui ministru care, peste toate, îi mai lua şi în derâdere pe cei care erau în imposibilitatea de a se conforma acestei măsuri. Domnule Teodorovici, şi dumneavoastră trebuie să plătiţi pentru asta, pentru că împreună cu Victor Ponta ne transmiteţi acelaşi lucru: sfidare şi bătaie de joc.
Victor Ponta trebuie să plece! Motivul este atitudinea sa ostilă faţă de justiţie, temă care ar fi putut reprezenta o altă moţiune de cenzură. Guvernul Ponta este guvernul cel mai „curat”, guvernul cu cei mai mulţi miniştri puşi sub urmărire penală în timpul exercitării funcţiei. Darius Vâlcov a fost ţinut în Guvern până aproape de momentul de a fi arestat. Victor Ponta îşi dădea cu părerea dacă ar fi sau nu vinovat. Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă din poziţia de ministru. Victor Ponta acuză acum nici mai mult nici mai puţin că justiţia face politică.
Domnule Ponta, instanţa a condamnat faptul că Liviu Dragnea a determinat falsuri în listele electorale, nu pentru că a îndemnat oamenii să iasă la vot. Iar dovada cea mai clară pentru acest lucru este că niciun lider politic nu a fost condamnat împreună cu el.
Să mai vorbim de cazul Dan Şova, pentru care aţi făcut orice ca să nu ajungă în faţa unui judecător, ca orice simplu cetăţean faţă de care s-ar cere arestarea preventivă? A devenit evident pentru toată lumea că vă e frică de ce ar putea spune Dan Şova. Acesta este adevăratul motiv pentru care au trecut mai bine de două luni de zile de la votul din Senat fără să se întâmple nimic. Au fost două decizii ale Curţii Constituţionale pe care le-aţi ignoraţi cu neruşinare, dar aţi preferat o telenovelă absurdă a hârtiilor plimbate între plen – Biroul Permanent – comisia juridică şi înapoi.
Victor Ponta, oricât te-ai dedubla, oricât ai minţi şi înşela, oricât ai încerca să găseşti alţi vinovaţi pentru ceea ce faci, NU poţi prosti acest popor! Ţi-a arătat-o verde-n faţă la alegerile prezidenţiale, dar se pare că NU ai înţeles nici acum de ce ai pierdut.
Doamnelor şi domnilor,
Moţiunea de cenzură putea să vizeze aceste teme enunţate şi poate multe altele. Logica parlamentară, însă, ne permite o singură astfel de acţiune în fiecare sesiune. Motivul fundamental pentru care considerăm că trebuie, acum, să retrageţi încrederea acestui Guvern este faptul că şi-a bătut joc de ceea ce este mai sfânt într-o democraţie!
Vedem de dimineaţă până seara enunţuri docte la televizor sau pe holurile Parlamentului: marota „nu există politică fără politicieni”.
Semnatarii moțiunii întreabă : există politică fără voturi?!
Poate că acum este momentul să ne gândim extrem de serios dacă ceea ce face acest Guvern, această majoritate parlamentară care îl girează, se mai numeşte politică.
Singura, dar singura sursă a politicii, stimaţi parlamentari, este votul.
Partidele, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele, statul, există doar pentru că cetăţeanul îşi poate pune încrederea, prin vot, într-un politician sau altul. Fără vot nu există încredere, iar fără încredere nu există politică!
Din păcate, ceea ce defineşte acest Guvern al lui Victor Ponta este o politică de sfidare care diluează constant şi progresiv democraţia. Acest lucru trebuie să înceteze!
Au trecut şase luni de la alegerile prezidenţiale. Acela a fost ultimul moment în care poporul a vorbit, clar şi răspicat. Mesajul pe care PSD a refuzat cu încăpăţânare să-l înţeleagă în tot acest timp este acela că România este un popor de cetăţeni care îşi apără drepturile.
Oamenii au ales să fie reprezentaţi, dar nu conduşi. L-au ales pe cel atent la nevoile lor, NU pe cel care se consideră îndreptăţit să conducă o ţară precum un stăpân de moşie. Au decis că vor politica celui care aşteaptă votul şi încrederea cetăţenilor şi NU a celui care, cu înverşunare, consideră că voturile sunt doar o adunătură de cifre, pe care să le manevreze.
Oamenii au ales faţa curată şi NU masca de sub care rânjește Victor Ponta.
Stimaţi parlamentari PSD,
Au trecut şase luni de când alegătorii v-au transmis şi dumneavoastră că nu sunteţi „aleşii poporului”, că nu sunteţi privilegiaţii naţiunii doar pentru că sunteţi membri ai acestui Parlament. Atât dumneavoastră, cât şi noi, suntem doar reprezentanţi, cei împuterniciţi cu interesele poporului şi NU cu ale noastre.
Acum veţi înţelege poate de ce Victor Ponta este un faliment şi de ce este atât de important pentru noi să traducem în lege ceea ce NU există acum, şi e o nedreptate: garantarea deplină a dreptului la vot.
Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, ACUM recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale și parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Același lucru trebuie să-l facem și noi, astăzi, aici, în Parlament!
Votul prin corespondenţă este proiectul validat în alegerile prezidenţiale.
Este proiectul pe care preşedintele Klaus Iohannis şi Partidul Naţional Liberal l-au asumat, pentru că s-a dovedit şi cu „aportul” Guvernului Ponta, o necesitate absolută pentru democraţie.
După alegerile prezidenţiale, PSD nu a prezentat niciun proiect de lege privind votul prin corespondenţă. PNL a prezentat propriul proiect de lege, redactat în urma consultării cu asociaţiile cetăţenilor români din diaspora. PSD a blocat această iniţiativă, fără nicio justificare. La fel a procedat PSD şi cu proiectele de lege anterioare. Nimic nou sub soare.
A respecta, aşa cum pretindeţi, rezultatul alegerilor ar fi însemnat să NU vă opuneţi adoptării acestui proiect de lege. Ar fi însemnat să fiţi primul care îl semnaţi, atunci când v-am cerut-o. Ar fi însemnat să nu vă ascundeţi în spatele declaraţiilor generale, evazive, ci să acceptaţi cu subiect şi predicat faptul că este un pas fundamental pentru consolidarea democraţiei.
Chiar dacă în mod formal iniţiativa a venit din partea opoziției, NIMIC nu v-ar fi împiedicat să o acceptaţi. Dar pentru acest lucru ar fi trebuit să vă călcaţi pe orgoliu şi să recunoaşteţi în faţa tuturor abuzul pe care l-aţi săvârşit.
PSD a dat încă o dată dovada că este incomodat și deranjat de românii din Diasporă. PSD a refuzat recent să introducă în legea alegerilor parlamentare reprezentarea adecvată a acestora în forul legislativ. PSD vrea cât mai puțini reprezentanți ai Diasporei în Parlament.
Domnule Ponta, aţi vrut să ajungeţi Președintele României prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora. E timpul să recunoaşteţi şi să părăsiţi puterea.
Întreaga Europă a văzut ce s-a petrecut la alegerile din toamna anului trecut, umilinţa la care au fost supuşi românii din străinătate, doar pentru că au îndrăznit să vrea să voteze. Interesul personal, evident şi direct de a deveni Preşedintele României cu orice preţ v-a făcut să limitaţi votul românilor de peste hotare doar pentru că aveau alte opţiuni politice decât cele acceptate de Partidul Social Democrat.
PSD a susţinut în diferite ocazii că introducerea acestei legi este o prioritate dar totul a rămas doar la nivel de declaraţii fără acoperire. La alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, câteva mii de cetăţeni români nu şi-au putut exercita dreptul de vot. PSD a acţionat deliberat pentru împiedicarea dreptului de vot al cetăţenilor români din diaspora. Ancheta organelor de cercetare penală privind votul din diaspora este în curs de desfăşurare. Guvernul Ponta nu a găsit niciun vinovat, în afara celor doi miniştri de externe, Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu, care au demisionat. Nici măcar aceştia nu şi-au asumat vreo vină, primul fiind în continuare senator PSD, al doilea consilier personal al lui Victor Ponta.
Aţi stabilit personal, domnule Ponta, cu ajutorul condamnatului penal Liviu Dragnea, un întreg sistem normativ, organizatoric şi de comunicare prin intermediul căruia participarea Diasporei la vot să fie blocată, subestimată şi minimalizată sub aparenţa legalităţii.
S-a anunţat, de pildă, că în 2014 va fi respectat numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate şi în cadrul alegerilor anterioare. Dar locul în care aceste secţii au fost organizate a fost schimbat astfel încât ele să deservească un număr cât mai mic de cetăţeni. Au fost desfiinţate secţii esenţiale şi au fost înfiinţate sau păstrate secţiile aproape inutile, în ciuda datelor de la alegerile anterioare.
- În Spania, de pildă, s-a renunţat la secţia de votare de la Las Palmas de Gran Canaria, din Insulele Canare, în care trăieşte o comunitate de circa 8.000 de români. Ei ar fi trebuit să străbată mii de kilometri pentru a putea vota! S-a menţinut însă secţia din Santiago de Compostela, pentru că acolo în 2009 au votat doar 80 de persoane.
- La Londra, deşi numărul de români s-a dublat de la alegerile din 2009, au fost înfiinţate tot trei secţii de votare.
- În SUA numărul secţiilor de vot a scăzut de la 28 la 22. Două secţii au fost desfiinţate numai în Chicago, unde trăieşte una dintre cele mai importante comunităţi româneşti – fiind însă organizate secţii cu doar câteva zeci de voturi.
- În Italia, unde numărul românilor a crescut constant, au fost stabilite cu patru secţii mai puţin decât în 2009. Guvernul Ponta a renunţat la secţiile de votare de la Rimini, Latina, Terni, Olbia, Viterbo, Marcellina, localităţi în care trăiesc comunităţi româneşti consistente. Pentru a vota, 10.000 de români din Latina şi Sezze ar fi trebuit să parcurgă 100 de kilometri până la Roma. În schimb, MAE a înfiinţat secţii noi la San Remo şi Canicatti, unde numărul românilor e mult mai mic. La Torino, unde avem o comunitate de 50.000 de români, acestia au fost deserviți de o singură secție. La Trieste, însă, unde avem doar 2000 de români, am avut două sectii.
- În Republica Moldova, Guvernul Ponta a luat decizia de a-i împiedica pe românii basarabeni să voteze, după ce la secţiile de votare deschise pentru alegerile europarlamentare PSD a obținut scorul de 5%. Guvernanţii au pretins că au luat în considerare numărul şi amplasamentul secţiilor de la alegerile prezidenţiale precedente, din 2009, ignorând faptul că din 2009 până în 2014 sute de mii de basarabeni au căpătat cetăţenia română.
Candidatul Ponta a fost imun la avertismentele că alegerile sunt organizate dezatruos.
Guvernul a fost avertizat constant de românii din Diaspora, de organizaţiile non-guvernamentale şi de parlamentarii de Diaspora că se îndreaptă spre un dezastru organizatoric şi că blochează dreptul de vot al românilor. A preferat să tacă şi când nu a putut-o face, a răspuns agresiv şi zeflemitor.
Chiar în ziua votului, 16 noiembrie, Gabriela Vrânceanu Firea, acelaşi purtător de cuvânt al PSD, a prezentat imagini prin care încerca să demonstreze că românii se înghesuie deliberat la secţiile de votare din Londra, în timp ce la o altă secţie “din apropiere” nu este nimeni la urne. Era vorba, însă, despre o secţie aflată la 350 de kilometri de Londra, în Liverpool, organizată tocmai pentru a bifa criteriul numeric ipocrit stabilit de Guvernul Ponta.
Premierul Ponta însuşi şi-a dat arama pe faţă, în văzul întregii naţiuni la momentul unei dezbateri, când i-a răspuns lui Klaus Iohannis că principiul “Fiecare cetăţean are drept de vot” este “o lozincă”. Nu. Nu este o lozincă – este chiar temelia oricărei democraţii.
Lozinci sunt vorbele pe care le auzim neîncetat din gura actualului prim-ministru, rostite cu tupeu şi fără remuşcare.
Chiar dacă nu-i convine domnului Victor Ponta, românii din străinătate sunt în aceeaşi măsură cetăţeni ca şi dumnealui şi au aceleaşi drepturi. Ba chiar, spre deosebire de încă prim-ministrul Ponta, acei români sunt mai legaţi de această ţară decât este cel care asigură acum şefia Guvernului.
Acei români trimit în ţară mai mulţi bani decât orice investitor străin. Acei români, pe care îi ignoraţi voi cei din PSD, au părinţi şi copii în România. Din munca acelor români vin taxe şi impozite pe care stă Guvernul susţinut până acum majoritatea parlamentară.
Această atitudine pe care o contestăm şi cerem să înceteze a dus la realitatea inacceptabilă că românii de peste hotare au fost loviți şi atacați cu gaze lacrimogene doar pentru că au manifestat un spirit civic. Și asta exclusiv din vina Guvernului Ponta – pentru că forţele de ordine din statul unde sunt acreditate misiunile diplomatice ale României suplimentează efectivele de pază şi ordine doar la solicitarea scrisă a ambasadelor.
În urma acestui moment, pe care dorim să nu-l uitaţi, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat să pledeze cu îndârjire pentru soluţii prin care drepturile politice ale tuturor românilor, din ţară şi de peste hotare, să fie respectate.
Pentru România, asta înseamnă să obligăm Guvernul Ponta în instanţă să organizeze alegeri parţiale. Am făcut-o dar, în ciuda deciziilor justiţiei, Guvernul Ponta refuză organizarea alegerilor. Pentru Diaspora, înseamnă să găsim o soluţie pentru a garanta românilor că pot vota indiferent de ţara în care se află sau de simpatiile politice pe care le nutresc. Am găsit acea soluţie dar Guvernul Ponta o blochează sistematic.
Suplimentarea numărului de secţii de votare din străinătate este o soluţie, dar am văzut cum în 2014 Guvernul a refuzat cu obstinaţie să o facă! NU mai putem lăsa această răspundere exclusiv în sarcina unor organisme care pot dovedi incompetenţă sau partizanat politic. Creşterea numărului de secţii prin calibrarea lor prealabilă graţie înscrierii pentru vot nu garantează capacitatea de a acoperi funcţional tot spaţiul Diasporei româneşti.
Sunt zone în Europa, Orientul Mijlociu, America, Africa în care statul român nu are şi nu va avea niciodată o acoperire instituţională rezonabilă. Şi unde, totuşi, există comunităţi cu mii de români. Acestor români avem obligaţia de a le oferi o soluţie urgentă de vot la distanţă. Pentru că fiecare dintre ei este preţios şi are dreptul de a vota, indiferent că se găseşte în Insulele Canare, în Haifa, în Dallas sau în Cape Town.
Sunt români, chiar în ţările cu cele mai multe reprezentanţe diplomatice, care trebuie să parcurgă distanţe prea mari pentru a vota. Pentru alţii este prea costisitor ori serviciul chiar nu le permite să ajungă la o secţie de votare.
În acest scop avem nevoie de votul prin corespondenţă. Este o soluţie care a întârziat prea mult în a fi pusă în practică şi în România.
Italia, Austria, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Germania, Spania, Irlanda, Franţa, Luxemburg, Canada, Suedia, Norvegia, Noua Zeelandă şi mai multe state din SUA practică cu succes, în diferite forme, acest sistem care reprezintă o uzanţă pentru statele democratice.
În Marea Britanie, la ultimele alegeri, 15 la sută dintre alegători au folosit votul prin corespondenţă.
Vreţi să cunoaşteţi lista ţărilor care nu utilizează decât votul prin prezenţă personală la urne și refuză votul la distanță, ca să vedeţi alături de cine se află România acum?
Afganistan, Angola, Azerbaidjan, Belarus, Botswana, Bulgaria, Capul Verde, Republica Centrafricană, Columbia, Coasta de Fildeș, Croația, Cehia, Djibouti, Republica Dominicană, Ecuador, Guineea, Finlanda, Georgia, Ghana, Guinea-Bissau, Guyana, Honduras, Iran, Irak, Kazahstan, Kirghistan, Laos, Moldova, Mozambic, Namibia, Niger, Peru, Federaţia Rusă, Rwanda, Senegal, Singapore, Africa de Sud, Sudan, Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina, Uzbekistan şi Yemen. Ţineţi cont de faptul că din acest bilanț dispar în fiecare lună câte două state.
Victor Ponta are un singur obiectiv: să câştige timp până când legea votului prin corespondenţă nu mai poate fi aplicată la alegerile parlamentare din anul 2016.
Pentru a-şi conserva privilegiile politice, este evident de ce Ponta şi PSD sunt dispuşi să blocheze dreptul universal la vot.
Partidul Naţional Liberal a elaborat legea votului prin corespondenţă, cel mai complet proiect de lege de până acum. A fost rezultatul unei consultări publice care a implicat asociaţii din Diaspora, ONG-uri specializate în probleme electorale, constituţionalişti şi specialişti ai AEP. Este un proiect „la cheie”, faţă de care singura replică pe care a putut să o producă de actuala putere a fost prin gura lui Călin Popescu Tăriceanu: „dacă românul din străinătate îşi vinde votul pentru un mic şi o bere?”. Sau poate ar trebui să-l cităm și pe domnul Valeriu Zgonea, care se pronunța încă din 2014. Prezent la o reuniune cu comunitățile românilor din Italia acesta a declarat: „Pentru a se adopta votul prin corespondenţă, ar trebui să existe voinţă politică. Pentru 2016, mi-e greu să cred că se va aplica.”
Parlamentarii PSD, majoritari în Comisia de Cod Electoral, sunt cei care zilele trecute au respins o propunere susținută de semnatarii moțiunii în vederea creșterii numărului de parlamentari care să reprezinte interesele Diasporei românești. Prin acest vot, demagogia de care dă dovadă Victor Ponta a fost validadă de parlamentarii puterii.
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni sub conducerea PSD, în loc să promoveze introducerea votului prin corespondenţă, a creat baza pentru a nu rezolva această problemă: ea nu este menţionată între priorităţile sale de acţiune, potrivit documentului « Strategia privind relaţia cu românii de pretutindeni 2013 – 2016 ».
De altfel, nici Programul de guvernare al Guvernului Ponta pentru perioada 2013 – 2016 nu prevede ca o necesitate introducerea votului prin corespondenţă.
Concluzia este simplă: principalul blocaj privind exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă vine din partea PSD.
Dacă în actuala sesiune parlamentară proiectul de lege privind votul prin corespondenţă nu este adoptat, există riscul ca la viitoarele alegeri parlamentare din 2016 să se voteze prin aceleaşi metode ca şi la alegerile din 2014, iar dreptul la vot să fie în continuare îngrădit.
Guvernul Ponta a atins limita incompetenţei şi a lipsei de bună credinţă în privinţa votului prin corespondenţă.
Intervenţia Preşedintelui României de a găsi o modalitate prin care partidele politice să ajungă să rezolve problema votului prin corespondenţă s-a lovit de refuzul sistematic al Guvernului Ponta de a veni cu soluţii sau de a discuta.
Au fost epuizate toate căile instituţionale de deblocare a situaţiei generate de refuzul PSD de a discuta introducerea votului prin corespondenţă.
Singura soluţie pentru deblocarea acestei situaţii este schimbarea actualei echipe guvernamentale prin votul democratic al Parlamentului.
Este motivul pentru care semnatarii moțiunii au iniţiat acest demers.
Semnatarii moțiunii au soluţiii: PNL s-a angajat nu numai prin proiectul de lege pe care l-a iniţiat, ci şi prin Programul de Guvernare votat şi asumat de cel mai reprezentativ for al partidului.
Este nevoie de un nou Guvern, de o nouă viziune, de deblocarea urgentă a unei situaţii prin care sunt îngrădite drepturile constituţionale ale unei importante categorii a cetăţenilor români.
Aceeaşi călcare în picioare a dreptului la vot de către Guvernul Ponta se produce în aceste zile, după ce justiţia a constatat „excesul de putere” al Executivului.
Victor Ponta refuză reprezentarea politică a câteva sute de mii de români. Domnule Ponta, de ce nu refuzaţi să primiţi la buget şi taxele sau impozitele pe care le plătesc aceşti oameni? „Nu există taxare fără reprezentare” este o regulă de aur o democraţiei pe care dumneavoastră o ignoraţi cu bună ştiinţă.
Este aceeaşi atitudine nepăsătoare şi dispreţuitoare, dacă nu de răzbunare, faţă de românii din țară. Asigurarea unor alegeri corecte, a reprezentării cetățenilor și respectarea termenelor scrutinelor ar trebui să fie prima grijă a oricărui Executiv democratic.
NU o să vedeţi această preocupare din partea Guvernului condus de Victor Ponta, care în continuare ignoră deciziile instanțelor judecătorești, care obligă Executivul să organizeze alegeri.
Sunt 19 colegii de senatori şi deputaţi unde cetăţenii nu mai beneficiază de reprezentare parlamentară, în ciuda faptului că legea obligă Guvernul să organizeze alegeri. Este vorba de sute de mii de români din Galaţi, Bucureşti, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Covasna, Dolj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Vrancea care nu sunt reprezentanţi.
Guvernul Ponta ar fi trebuit să organizeze alegeri parţiale locale pentru funcţiile vacante de preşedinte al Consiliului Judeţean în șase județe – Botoşani, Neamţ, Vâlcea, Mehedinţi, Cluj şi Brăila – și pentru funcțiile vacante de primar în 28 de localități, inclusiv primării de municipii reședință de județ precum Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, Piatra Neamţ, Târgoviște.
Doamnelor şi domnilor,
Acesta este stadiul în care a ajuns democraţia din România! Guvernul este condamnat de trei instanţe pentru că blochează organizarea alegerilor – şi refuză chiar şi aşa să se conformeze legii!
PNL a folosit calea justiţiei, Curtea de Apel Cluj i-a spus domnului Ponta că a săvârşit un „exces de putere”. Vedem că nu-l interesează nici măcar acest lucru.
Mai mult, Curtea de Apel București a luat două decizii care confirmă că Guvernul Ponta încalcă flagrant legea. Premierul nu are nicio remuşcare.
În consecinţă, este eticheta care spune totul despre modul în care PSD înțelege guvernarea. Ţine de dumneavoastră, parlamentari ai majorităţii, dacă vă întovărăşiţi cu această atitudine în continuare sau folosiţi acest moment pentru a vă dezice.
Înţelegem că pentru actualul şef al Guvernului blocarea alegerilor parţiale reprezintă interesul politic direct al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Pierderea previzibilă a acestor alegeri înseamnă din punct de vedere politic mai mult decât pierderea unei primării. PSD fuge de momentul în care ar ajunge faţă în faţă cu alegătorii, DAR asta nu înseamnă că drepturile politice fundamentale ale milioanelor de cetățeni pot fi trecute cu vederea.
Nu înseamnă că poate fi suspendat principiul democraţiei doar pentru că pierderea acestor alegeri ar însemna pentru Victor Ponta pierderea propriului partid şi a guvernării.
Aceasta este o politică tipică a laşităţii pe care o vedem de trei ani de zile.
Vă aduceţi aminte, chiar Victor Ponta în urmă cu trei ani, din Opoziţie, sancţiona Guvernul în funcţie pentru acelaşi lucru: „Vom acţiona atât în instanţa civilă pentru ca instaţa să oblige Guvernul să organizeze alegeri, să respecte legea, de fapt, cât şi din punct de vedere penal faptul că primul ministru al României, oricum se numeşte el, refuză să respecte o lege a ţării”
Această alergie a PSD la alegeri se traduce uneori în situaţii dramatice, cum este cazul municipiului Rădăuți, din județul Suceava. Primarul este suspendat din septembrie 2014, iar consiliul local, dizolvat din luna octombrie 2014. De atunci, conducerea a asigurat-o secretarul interimar al primăriei municipiului, căruia i-a expirat recent interimatul. În consecință, Primăria Rădăuți a întârziat cu plata salariilor angajaților primăriei, fiindcă nu avea cine semna pentru ele. Firmele care au contracte cu primăria au rămas neplătite. Spitalul Municipal este într-o situație delicată, pentru că nu are cine să semneze prelungirea interimatului celui care ocupă funcția de director.
„Excesul de putere” al Guvernului condamnă, aşadar, comunitățile locale la haos administrativ. Acum PSD nu guvernează pentru cetățeni, PSD guvernează pentru partid, iar interesul partidului este să menţină puterea cu preţul oricărui abuz.
Stimați senatori şi deputaţi,
Ne aflăm, așadar, în fața unei decizii importante, a cărei miză ține de acordarea unei șanse – sau nu – democrației din România.
Dacă veți vota moțiunea de cenzură înseamnă că ați înțeles deja mesajul dat de alegători în noiembrie 2014. Atunci, românii din străinătate au ieșit în stradă și au strigat ”Vrem să votăm!”. Acum, românii din țară – mulți dintre ei – nu au reprezentanți. Nu ies și nu-și strigă nemulțumirea în stradă, dar vocea lor e exprimată de instanțele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri.
Dacă nu veți vota moțiunea de cenzură, veţi arăta că sunteți rupți de cetăţeni, de propriii voștri alegători. A vota împotriva moțiunii de cenzură echivalează cu a gira acțiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului în Diaspora și în țară, a accepta subminarea principiilor democratice.
Stimați parlamentari,
Când veți merge în fața urnelor de vot, pentru a vă pronunța asupra acestei moțiuni de cenzură, vă rog să vă amintiți că, așa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democrației, în timp ce reprezentarea este esența democrației.
Gândiți-vă că ați fost aleși de români în aceste funcții de demnitate ca să alegeți în locul lor. Gândiți-vă ce ar alege ei, acum, dacă ar fi în locul vostru.
Gândiți-vă că, dacă le refuzați dreptul de a alege, vă refuzați de fapt propriul vostru drept de a mai fi aleși.