Evenimentul Zilei > International > Teroristul care l-a decapitat pe profesorul Paty, „înmormântat cu onoruri” (VIDEO)
Teroristul care l-a decapitat pe profesorul Paty, „înmormântat cu onoruri” (VIDEO)

Teroristul care l-a decapitat pe profesorul Paty, „înmormântat cu onoruri” (VIDEO)

Corpul lui Abdullah Anzorov, cel care l-a ucis pe Samuel Paty la Yvelines, a fost îngropat în acest sfârșit de săptămână în Cecenia.

Cei care împărtășesc credințele jihadiste și ura față de libertate, pe care le nutrea Abdullah Anzorov, au putut să îl celebreze pe acesta ca pe un martir în țara sa de origine.

Potrivit unor informații apărute în presă și pe rețelele sociale, trupul neînsuflețit al teroristului a fost îngropat duminică, 6 decembrie, în Cecenia, republica rusă din care provenea.

Site-ul Kavkazki Uzel, specializat în actualitatea legată de regiunea Caucazului, a relatat că asasinul profesorului Samuel Paty a fost înhumat în satul Shalaji, situat la circa 40 de kilometri de capitala Groznîi, scrie ziarul francez Le Parisien.

Mai multe înregistrări video arată că la eveniment au fost prezente în jur de 200 de persoane, printre care rude și prieteni de familie ai teroristului.

Acestea au fost încadrate de circa 60 de polițiști.

Site-ul local Baza a vorbit pe rețelele de socializare despre o înmormântare „cu onoruri”.

Același site afirmă că trupul teroristului în vârstă de 18 ani, împușcat de poliție în comuna Confians – Sainte – Honorine, pe 16 octombrie, după ce a săvârșit asasinatul oribil, fusese încredințat autorităților cecen sâmbătă, 5 decembrie.

„Încă de la sosirea corpului, s-a anunțat că satul va fi plasat în carantină (…). De asemenea, a fost interzisă filmarea funeraliilor, militarii se plimbă prin mulțime și se asigură ca nimeni să nu facă înregistrări video”, a scris Kavkazki Uzel.

Abdullah Anzorov, care primise dreptul să se refugieze în Franța, împreună cu tatăl său, l-a decapitat pe profesorul de geografie și istori Samuel Paty, pentru că acesta le arătate copiilor, în clasă, caricaturile profetului Mahomed publicate în revista Charlie Hebdo care au determinat atacul terorist din ianuarie 2015.

Caricaturile fuseseră republicate de revista satirică cu ocazia începerii la Paris a procesului atentatului din urmă cu cinci ani.

Profesorul Samuel Paty le-a prezentat copiilor caricaturilor în ora de educație civică având ca subiect libertarea de exprimare.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: