TERORIȘTII ”ATACĂ” pe REȚELELE SOCIALE! ȘEDINȚĂ U.E. privind COMBATEREA fenomenului: Cine a reprezentat ROMÂNIA

Prevenirea și combaterea promovării terorismului prin internet este o prioritate a Consiliului JAI în perioada Preşedinţiei Române a Consiliului UE, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)

Potrivit sursei citate, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat, alături de comisarii europeni Julian King şi Dimitris Avramopoulos, la Forumul UE Internet, o ședință în care s-a discutat despre terorism, desfăşurată în această săptămână la Bruxelles. "Instituţiile Europene cu atribuţii în domeniul securităţii au prezentat detalii de interes privind activitatea grupărilor teroriste pe internet, inclusiv pe reţelele de socializare. Astfel, teroriştii folosesc platformele de internet pentru a atrage în special tineri şi adolescenţi. Principalul mod prin care teroriştii îşi propagă mesajul în spaţiul virtual este reprezentat de clipuri video care glorifică atentatele", se precizează în comunicatul MAI. Potrivit sursei citate, principalele modalităţi de combatere a terorismului, identificate la nivelul Uniunii Europene sunt eliminarea conţinutului din sfera terorismului din mediul on-line şi promovarea de mesaje alternative către publicul ţintă. 

"Reprezentanţii Radicalisation Awareness Network, Europol şi ai Comisiei Europene au atras atenţia, în repetate rânduri, asupra necesităţii urgente de adaptare a legislaţiei naţionale a Statelor Membre la ameninţările reprezentate de radicalizarea în mediul online", se mai precizează în comunicat.