Un urs, care a fost miercuri seara alungat de jandarmi din apropierea spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, a intrat și în curtea casei preşedintelui Consiliului Judeţean, Borboly Csaba.
Ursul a intrat în curte, unde a golit un tomberon. Anunțul a fost făcut chiar de Borboly Csaba, pe Facebook.
„La Miercurea Ciuc, în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, prezenţa ursului este la ordinea zilei. Ieri dimineaţă, ursul a golit containerul de gunoi aflat în curtea casei în care locuiesc, iar în cursul nopţii de ieri a fost alungat de jandarmi. Le mulţumesc jandarmilor pentru că au intervenit! Rog pe toată lumea ca #daunele provocate de urşi, respectiv prezenţa acestora să fie raportate! Transmiteţi-mi aceste informaţii, dar şi fotografii sau materiale video, în acest fel veţi contribui la găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte urşii! #pericolurs", a scris Borboly Csaba pe Facebook.
Jandarmii din Harghita au intervenit de două ori pentru a înlătura ursul, prima dată din zona pitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, iar al doilea apel a vizat prezenţa animalului chiar de preşedintele CJ, Borboly Csaba, care are casa în apropiere, potrivit Agerpres.ro.