TEROARE la Ierusalim. Doi PALESTINIENI înarmați cu topoare au ucis patru evrei și au rănit alți șase

Victimele se aflau într-o sinagogă dintr-un cartier ultraortodox Ierusalim, când doi palestinieni, înarmați cu topoare, cuțite și pistoale au intrat, în această dimineață, în lăcașul de cult. În urma atacului sângeros, considerat unul dintre cele mai grave din ultimii ani, patru persoane au fost ucise și alte șase rănite grav.

"Doi terorişti au intrat în sinagoga din cartierul Har Nof și i-au atacat cu toporul, cuţitul şi un pistol pe credincioșii ce se rugau înăuntru. Patru credincioşi au fost ucişi. Cei doi teroriști au fost uciși de poliţiştii veniţi la faţa locului", a declarat Luba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

În imaginile postate pe Internet, sinagoga pare o scenă desprinsă din filmele de groază, cu cadavre acoperite și podelele pline de sânge.

"Mă pregăteam să fug, când bărbatul înarmat cu un cuțit s-a apropiat de mine. Un scaun și o masă se aflau între noi și așa am reușit să scap", a povestit pentru postul TV Channel 2, unul dintre credincioșii aflați în sinagogă în momentul atacului.

Potrivit poliției, în timpul atacului, au fost răniți grav patru enoriași și doi polițiști, iar atacatorii erau palestinieni din Ierusalimul de Est.