Teroare în Los Angeles. Sinistra bandă MS-13 își măcelărea rivalii cu macetele și le smulgea inimile

Teroare în Los Angeles. Sinistra bandă MS-13 își măcelărea rivalii cu macetele și le smulgea inimile

22 de membri ai celei mai violente bande din lume, Mara Salvatrucha (MS-13), au fost inculpați la Los Angeles pentru omoruri deosebit de violente, comise din 2017. Banda este suspectată că a ucis cel puțin 24 de persoane în ultimii doi ani.

Angel Guzman, Ever Morales, Fernando Parada, Jose Baquiax Alvarez, Kevin Gomez, Kevin Arteaga, Edgar Velasquez... Aceste nume nu spun nimic, dar în spatele lor se ascund criminali feroce. Ei fac parte din lista celor 22 de membri ai MS-13, inculpați la Los Angeles pentru omoruri abominabile, din care unul săvârșit cu maceta.Potrivit actului de acuzație de 78 de pagini, majoritatea inculpaților au luat parte la șapte crime, comise cu macete, cuțite și bâte de baseball, scrie AFP. Majoritatea cadavrelor au fost abandonate într-o pădure aflată la nord-est de Los Angeles. Potrivit anchetatorilor, inculpații fac parte dintr-un subgrup al MS-13, denumit „clica Fulton”, deosebit de violent, care operează în regiunea Los Angeles și care a făcut recent recrutări printre tinerii imigranți veniți din America centrală.

Hăcuit pentru că a distrus un graffiti cu MS-13

Potrivit autorităților, potenți alii recruți trebuiau să dovedească că sunt demni de încrederea MS-13, ucigând un rival sau pe cineva care era perceput ca o amenințare. Numai astfel puteau fi integrați în bandă.Spre exemplu, în 2017, un rival suspectat că a distrus un graffiti al MS-13 a fost capturat, apoi dus într-o pădure. A fost atacat apoi cu macete de șase membri ai MS-13 care i-au tăiat corpul în bucăți și i-au smuls inima.

Ne puteți urmări și pe Google News

Resturile victimei au fost aruncate într-un canion. „În prezent, am eliminat de pe străzi aproximativ 20 de persoane asociate cu cea mai violentă branșă a MS-13 din Los Angeles, unde gruparea este suspectată că a ucis 24 de oameni în ultimii doi ani”, a declarat Nick Hanna, procuror federal din metropola californiană. Potrivit lui Hanna, MS-13 este responsabilă de o violență fără precedent în ultimii 20 de ani, iar un număr de acuzați riscă pedeapsa cu moartea.

Trump: sunt animale

Președintele Donald Trump a făcut deseori referiri la membri MS-13, calificându-i drept „animale”, în expunerile sale privind politica sa migratorie și ridicarea unui zid la frontiera SUA cu Mexic. Autoritățile au estimat că este „regretabil” că unii din noii recruți ai MS-13 sunt tineri care au fugit din țările lor din America centrală tocmai din cauza violenței bandelor, pentru a căuta o viață mai bună în SUA. „În locul acesta, aceste victime au avut neșansa să-și încrucișeze drumurile cu membrii unei bande violente, vulnerabilitățile legate de traiul lor de migranți fiind exploatate”, a declarat Jackie Lacey, procuroare din Los Angeles.

Ramificații în Canada și Spania

Se apreciază că 10.000 de membri ai MS-13 sunt răspândiți în statele americane. Banda a fost creată în Los Angeles, la începutul lui 1980, când imigranții din Salvador, care au fugit de războiul civil, încercau să se protejeze de bandele armate americane, deja implantate în oraș. Rapid, la Mara Salvatrucha (Banda din Salvador) au aderat și alți membri din alte țări ale Americii centrale, Honduras sau Guatemala. În 20 de ani, MS-13 și-a extins ramificațiile până în Canada și Spania. MS-13 reprezintă o bandă unită, membrii fiind deseori dirijați de lideri aflați în închisoare în Salvador. MS-13 nu este propriu zis un cartel al drogurilor, dar o parte din finanțări provin din traficul de stupefiante, dar și din extorcări, trafic de ființe umane și prostituție.