Un băiat din Centrulde Recuperare pentru Persoane cu Handicap Cisnădiă povestește cât de prost se poartă angajații cu cei care sunt bolnavi și susține că a fost agresat de un angajat, iar conducerea închide ochii la aceste abuzuri. Ministerul Sănătății a fost în control, dar după ce a plecat comisia de la București- abuzurile au continuat, suține tânărul.
După ce Turnul Sfatului a făcut publică povestea lui Marius Hămbăşan, un beneficiar al Centrului de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Cisnădie, lucrurile au luat o turnură nu tocmai confortabilă pentru acesta.
Zilele trecute, o comisie a DAGSPC, din care făceau parte un psiholog și un asistent social, a decis să îi facă o vizită lui Marius Hămbășan, persoană cu handicap locomotor de gradul I permanent, care nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui scaun rulant și să-l anunțe că e mai bine să plece din sistemul de asistență socială și eventual să solicite o locuință socială, potrivit turnusfatului.ro
”Mi-au zis că le-am făcut prea multe reclamații și ei au ajuns la concluzia că o să le mai fac probleme și mai bine mă scot din sistem. Ziceau că s-au gândit la o soluție, să îmi caute și ei și să solicit și eu locuință socială și cât mai repede să pot pleca. S-au arătat foarte nemulțumiți că eu vorbesc prea multe, că îi provoc și pe alții să facă la fel și mă vor afară din sistem. Am zis că eu refuz. Eu în 2008, înainte să întru în sistem, am solicitat locuință socială, dar nu am primit. Refuz să plec în primul rând pentru că boala mea s-a agravat și acum nu știu dacă aș mai putea să mă descurc să locuiesc singur, cum încă puteam în 2008. O doamnă tot nota ceva pe o fișă și la sfârșitul întâlnirii am zis că aș vrea și eu o copie xerox după fișă și nu au vrut să îmi dea pe motiv că nu pot face copie pe o foaie dacă nu sunt toate semnăturile pe ea. Le-am spus să semneze că doar sunt toți prezenți și au zis că nu vor, după care au plecat”, povestește Marius.
În proces cu instructorul centrului
În afară de decizia de a-l scoate din sistem, reprezentanții DGASPC s-au mai arătata interesați de discutarea acuzațiilor pe care Marius i le aduce unui angajat - instructorul Ciprian Ciucu, cu care este în proces pentru că l-a agresat. Faptul că a făcut public faptul că este în proces cu un angajat al centrului, care lucrează încă acolo, a fost de asemenea un subiect pe care, spune Marius, ”comisia l-a considerat minor, neprobat cu suficiente dovezi și despre care nu trebuia să vorbesc cu presa”. ”Cu privire la acuzațiile de lovire, din partea instructorului de educație din cadrul centrului și a abuzurilor conducerii, arătăm că, în urma verificărilor efectuate, reiese faptul că au fost sesizate organele de poliție care cercetează aceste fapte. Incidentul referitor la acuzația de lovire exercitată de instructorul de educație a fost semnalat Direcției și cercetat intern de către conducerea CRRPH Cisnădie. În urma acesteia a rezultat că acuzațiile beneficiarului nu se confirmă, în realitate fiind vorba doar de un acces de furie al beneficiarului față de care instructorul de educație a luat măsurile necesare potrivit regulamentului intern”, spun reprezentanții DGASPC.
”Eu am făcut prima dată sesizări la DGASPC Sibiu şi am vorbit acolo şi cu directoarea Tolciu, ea a spus că mă înţelege, dar apoi am primit răspuns că nu o să se dea curs sesizării mele. După atâtea sesizări ignorate, am hotărât să trimit şi la minister. Ei au venit în control şi au impus celor de la centru să urmeze un plan de măsuri, dar din păcate nu s-a schimbat nimic. Toate astea au avut repercusiuni asupra mea, sunt urmărit, angajaţii care vorbesc cu mine sunt certaţi că de ce nu mă ignoră, iar unul dintre angajaţii centrului, Ciprian Ciucu prieten cu doamna directoare, m-a agresat şi suntem în proces. Mi-a răsturnat scaunul cu rotile şi am căzut, m-am lovit la cap şi am intrat în şoc. M-au transportat la infirmerie şi când am putut să vorbesc i-am zis asistentei să cheme ambulanţa că mă simt rău, iar ea a zis că nu are rost să mă duc la spital că ea mă vede că sunt bine. Aşa că am cerut bilet de voie şi m-am dus singur la Urgențe. Acolo m-au îngrijit și mi-au dat bilet că necesit 3 zile de îngrijiri. Mai sunt și alții în situația mea și ei sunt atât de bolnavi că nu pot nici să vorbească bine și nu îi ia nimeni în seamă, așa că eu trebuie să vorbesc”, mai povestește Marius.