Autorităţile au transmis românilor că luarea temperaturii la intrarea în spații închise este obligatorie, iar Badea nu şi-a putut reţine stupefacţia cu privire la acest aspect.

Cu tonul ironic care l-a consacrat, Mircea Badea a analizat de ce Ministerul Sănătății precizează că triajul epidemiologic este obligatoriu la intrarea în instituții, pentru autoritățile publice, operatorii economici, dar și în cazul tuturor locurilor de muncă din spații închise.

Amintim că în ceea ce-i priveşte pe operatorii economici, unui client i se poate interzice intrarea în respectivul spați închis dacă are temperatura peste 37,3, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție.

„Înseamnă că iarăși ne ia temperatura la intrarea în magazin. Mie mi se pare extrem de amuzant, pentru că eu mi-am consumat resursele de indignare, mai ales că văd că sunt singurul care se mai indignează și atunci zic că poate sunt diliu eu într-o țară de minunați și atunci stau dr-cu potolit.

Sigur, ultima mea problemă ar fi, într-o țară în care pandemia se tratează cu pușcăria, că-mi pune unul pistolul de măsurare a temperaturii la intrarea în supermarket, dar este extrem de amuzant, nu există așa ceva, nimic mai amuzant.

În principiu, acele aparate cu care ți se ia temperatura ar trebui să fie aparate performante, nu mai vorbim de drepturi și libertăți pentru că, în România, dragi cetățeni, ați renunțat de mult la drepturi și libertăți, în care ați stat liniștiți, la locurile voastre, consimțind ca pandemia să se trateze cu pușcăria.

Stimați cetățeni, vă anunț, orice discuție despre drepturi și libertăți în această țară e una profund cretină. Dacă are dreptul să te bage la pușcărie doar pentru că ți-a ieșit testul pozitiv, ce să vezi, crede-mă, are dreptul să-ți ia și temperatura la supermarket.

Dacă nu te-a deranjat că te bagă la pușcărie pentru că ți-a ieșit testul pozitiv, eh, atunci, să nu te deranjeze nici că-ți ia temperatura la supermarket. Românii nu vor drepturi și libertăți, îi încurcă, ei vor un tătuc să le spună: bă, aia și aia!

Gata, nene, mult mai simplu! Bă, cu ce-mi ia temperatura? Ar trebui să fie termometre performante, alea erau jucării chinezești, ca virusul. Am și eu trei d-alea pe acasă.

Dacă-mi iau temperatura de câte două ori, cu toate trei, obținem șase temperaturi diferite. Îți dai seama să te duci să-ți cumperi roșii și să nu poți să intri că ai 37,4?

Măsura e de o imbecilitate absolută. Am auzit de la toți experții de pe planetă că pericolul de transmitere vine de la asimptomatici, pentru că-i pune pistolul la cap, îi iese 36,5 și apoi împrăștie la tot magazinul. (…) Toate put a cretinism. Țara asta e o caricatură”, a fost mesajul lui Mircea Badea.