Teribilele povești ale româncelor obligate să se prostitueze în Italia

Teribilele povești ale româncelor obligate să se prostitueze în Italia

Poveștile femeilor au șocat până și judecătorii. Unele dintre femei au povestit cum erau racolate prin metoda „loverboy“ pentru ca, mai apoi, să descopere că erau doar niște pioni dintr-o rețea imensă de trafic de carne fie care producea bani cu lopata, şi din care nu mai puteau ieși. Capii rețelei, atât bărbați, cât și femei, au primit până la 14 ani de închisoare.

Judecătorii ieşeni au rămas şocaţi de dezvăluirile unui grup de prostituate din Iaşi, coordonat de la aşa-numitul „cartier general“ din Păcureţi.

Mai multe tinere care s-au prostituat în Roma au fost audiate la Tribunalul Iaşi într-un dosar în care au fost cercetaţi traficanţi de persoane din Iaşi. Fetele au povestit cum au ajuns să facă parte dintr-o reţea internaţională de trafic de carne vie coordonată din Păcureţi. Zeci de mii de euro dovediţi au câştigat unele din activitatea de prostituţie, banii ajungând aproape în totalitate la traficanţi, scrie ziaruldeiasi.ro.

D.I.G, de pildă, o fată din Iaşi, a descris cum funcţionează „metoda loverboy“, adesea folosită de proxeneţi pentru a-şi racola victimele.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

 

„Din primul moment în care m-a văzut, mi-a spus că mă iubeşte, că doreşte să se căsătorească cu mine. I-am spus acestuia că e prea devreme pentru aceste lucruri. Am rămas cu el peste noapte, iar începând cu a doua zi mi-a spus că sunt femeia lui, că vom face copii şi ne vom construi o casă împreună, însă pentru aceasta va trebui să merg la muncă în Italia, la fratele lui, Raj, unde va trebui să practic prostituţia la stradă pentru a câştiga bani“, a dezvăluit fata.

O alta a declarat că unul dintre proxeneţi i-a spus că trebuie să meargă să se prostitueze pentru ca el să nu mai fie nevoit să fure.

Raj Costache, capul reţelei

Despre viaţa de stradă din Roma a povestit în faţa judecătorilor şi prostituata F.N. Aceasta a spus că a ajuns la Roma după o călătorie de două zile în care nu a dormit. Acolo a făcut cunoştinţă cu Raj Costache, capul reţelei de prostituţie, arestat în prezent în Italia. A întâlnit şi mai multe fete, cu care a făcut cunoştinţă şi cu care ar fi trebuit să meargă la un club de noapte. Cu un taxi, prostituata a ajuns pe Via Prenestino.

 

 

„Le-am întrebat pe fete unde este clubul de noapte. Acestea mi-au spus că nu vom lucra în club de noapte, ci vom lucra la stradă, respectiv ne vom aşeza lângă staţia peco, unde vor veni clienţi, cu care vom întreţine raporturi sexuale contra cost. Una dintre ele mi-a spus că voi lucra lângă ea, dându-mi câteva prezervative şi un pachet de şerveţele umede, spunându-mi că va vorbi ea cu clienţii în primele zile, până voi învăţa să mă descurc singură. Mi-a spus că trebuie să cer pentru un raport sexual normal 30 euro, pentru un raport sexual oral şi normal 50 euro, iar numai raport sexual oral 20 euro. Aceasta mi-a spus că e bine să mă apuc de treabă, să nu cumva să încerc să fug, deoarece suntem în permanenţă supravegheate de băieţi, care vor fi într-un autoturism şi se vor plimba în apropierea noastră“, a povestit prostituata.