Terenurile situate la marginea oraselor sunt tentante, dar au preturi mari, dezvoltarea cartierelor rezidentiale ridicand valoarea acestor zone.
O varianta ar fi cumpararea de terenuri la o distanta mai mare de oras.
Liniste, aer curat, preturi mai mici - iata cateva avantaje pentru care merita "sa evadati" din aglomeratia oraselor si din vecinatatea lor. In plus, un drum de 15-20 de kilometri spre zona urbana poate fi parcurs intr-un interval de timp mai mic decat dureaza deplasarea prin oras.
Pentru cei care s-au saturat de mediul urban, Calin Clinciu, directorul de comunicare al agentiei imobiliare Euroest Invest din Bucuresti, recomanda investitii in zone rurale cu dezvoltare mai ridicata: "Aparent, indepartarea de oras e avantajoasa, dar cresc foarte mult cheltuielile cu transportul. Categoric, terenurile situate la distante mai mari sunt mai ieftine, insa achizitiile trebuie facute in zone cu potential de dezvoltare, unde se formeaza noi comunitati, gen Corbeanca".
La tara, doar in vacanta
Nici Valentin Croitoru, de la agentia RealTime Bucuresti, nu crede ca izolarea e o optiune buna pentru a locui la distanta mai mare de oras: "Bucurestenii se orienteaza mai mult spre terenurile pe care pot gasi sau construi o casa pentru petrecerea weekendului si a vacantelor. Pe DN 1, la 40 de kilometri de Bucuresti gasim si preturi de 10-15 euro, pana la 40 de euro metrul patrat. Spre Targoviste exista si terenuri cu 5 euro metrul patrat", spune Croitoru.
Potrivit lui Calin Clinciu, de la Euroest, loturile de teren cu utilitati destinate construirii de case din zona de sud a Capitalei au preturi medii de 30-50 de euro metrul patrat.
La Branesti, comuna situata la 15 kilometri de Bucuresti, agentia Eurohouse detine oferte de terenuri cu preturi cuprinse intre 8 si 20 de euro/mp, in functie de suprafata si de pozitia fata de padure sau de Autostrada Soarelui, iar in Balotesti terenurile intravilane costa intre 15 si 60 de euro/mp, in functie de marime si de utilitati.
La Mogosoaia, terenurile se vand cu 50-80 de euro metrul patrat, iar la Peris, comuna situata la 8 kilometri de DN 1, agentia Nobila Casa Investment are la vanzare un teren de 20.000 de metri patrati, intabulat, cu casa, deschidere la lac si utilitati la pretul de 15 euro/mp.
La Caciulati-Moara Vlasiei, agentia Eurohouse cauta cumparator pentru un teren extravilan de 10.000 mp cu utilitati la pretul de 25 de euro/mp.
Blocaj la Iasi
Momentan, piata imobiliara din Iasi este blocata. "S-au facut multe schimbari in legislatie, care inseamna cheltuieli pentru proprietari. Multi nu s-au hotarat ce vor face, daca vor mari preturile sau nu", explica Diana Ciubotaru, administratorul agentiei Velis Imobiliare.
Totusi, se mai gaseste cateva ceva interesant pentru cei care vor sa fuga din oras: "La 15 kilometri, la Miroslava, comuna cu o dezvoltare destul de mare in ultimii ani, terenurile extravilane de categorie medie cu posibilitate de trecere in intravilan au preturi cuprinse intre 10 si 20 de euro metrul patrat, in functie de suprafata, pozitie, deschidere si de utilitati. In comuna Barnova, la zece kilometri de Iasi, preturile sunt de 13-35 de euro/mp", spune Diana Ciubotaru, administratorul agentiei iesene Velis Imobiliare.
In zona Timisoarei, terenurile din extravilan cu posibilitate de trecere in intravilan, au preturi de 10-20 de euro. "Acum exista si o moda a parcelarii. Cei care au un teren in apropierea unei localitati parceleaza si vand o bucata de teren cu un pret mai mare decat cel din zona", explica Dan Despi, agent de vanzari terenuri la agentia Imodivers.
Exemplu
Investitie intr-un conac din apropierea Clujului
> Pentru cei interesati de o investitie serioasa la tara, Aurelia Neamt Gilauan, asociata la agentia clujeana Biozone, propune un teren de 280 de hectare (280.000 mp), cu conac, la 60 de kilometri de Cluj-Napoca.
> Terenul se afla intr-o zona nepoluata cu relief variat si detine suprafata arabila, livada, padure, izvoare de apa, bazin de apa si curent electric. Conacul necesita reparatii
> La pretul negociabil de 0,5 euro pe metru patrat, terenul poate fi utilizat pentru infiintarea unei ferme, pentru culturi ecologice sau ca teren de golf si de vanatoare.