Arhiepiscopul Tomisului a comis-o din nou. DNA: Inculpatul Teodosie Petrescu a luat mită și a păcălit APIA că produce vin de viță nobilă

După ce a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, înaltul ierarh își pierde astfel calitatea de ordonator de credite și rămâne fără drept de semnătură la fonduri publice și europene, fiind, în plus, obligat să dea, săptămânal, cu subsemnatul la Poliție, ca orice mirean corupt

Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, este cercetat sub control judiciar de procurorii DNA Constanța într- un dosar de luare de mită, dar și de folosire a documentelor false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Dacă până acum Dumnezeu l-a iertat , ieri se pare că s-a lepădat de el, ajungând în mâinile procurorilor DNA Constanța care l-au audiat timp de aproape două ore. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, inculpatul Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, ar fi primit 500 de euro mită de la o persoană. Potrivit surselor noastre, persoana era de fapt un preot care, în urmă cu trei săptămâni, cu încuviințarea DNA, i-ar fi dat banii IPS-ului în timp ce îl filma cu tehnica din dotare. Atât denunțătorul cât și un alt coleg erau supărați că nu își primeau de fapt salariile care li se cuveneau de drept și, cunoscând deschidere Arhiepiscopului pentru orice „donație”, au zis să o ofere însemnată cu cuvântul „mită”.

Banii din fonduri europene sunt „ochiul dracului”

O altă infracțiune pentru care „incuplatul Teodosie Petrescu” este clientul DNA privește prezentarea cu rea credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Arhiepiscopia Tomisului primise în 2002, tot ca „donație” de la guvernul Adrian Năstase, o fermă de 350 de hectare de viță de vie și livadă, la IAS Nazarcea. Același inculpat, Teodosie Petrescu, împreună cu cinci complici ar fi obținut numai în ultimii șase ani, de la APIA, suma de aproape 300.000 de euro pentru a fi folosiți la „vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”. La controalele APIA din această toamnă s-a constatat că, de fapt, viile existau doar pe hârtie.

Va da cu subsemnatul la Poliție

Așa a ajuns ÎPS Teodosie să fie primul înalt prelat cercetat sub control judiciar. Și-a pierdut dreptul de semnătură, nu mai este ordonator de credite. Are voie doar să oficieze slujbe religioase. Este obligat, ca orice slujitor păcătos al Domnului, să dea în fiecare săptămână, cu subsemnatul, la Poliție. Dreptul de semnătură în Arhiepiscopie va fi atribuit, cel mai probabil, vicarului Mitu Cosma, starețul Mănăstirii Peștera Sfântului Andrei. ÎPS Teodosie poate însă participa fără opreliști la ședințele Sinodului Patriarhiei Române sau ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Sinod care, săptămâna viitoare, se întrunește pentru a-l întreba, probabil, ce au procurorii DNA cu el, de îl cheamă atât de des la audieri.

Înaltul prelat cu „magnet” la Justiție

În urmă cu nici doi ani, ÎPS Teodosie era scos de sub urmărire penală după ce fusese cercetat pentru luare de mită și instigare la fals. Fusese filmat în 2009 cum primea suma de 850 de euro, din 3.000 de euro promiși, unui tânăr care voia să studieze la Facultatea de Teologie din Constanța. „A fost de fapt o donație”, a explicat prelatul pentru EVZ. A apărut apoi ca martor întrun proces de șantaj, pornografie, cu imagini deocheate la fețe bisericești din Arhiepiscopia Tomisului. Mai mulți preoți ar fi fost șantajați de doi studenți la Teologie, fiind filmați în timp ce se iubeau cu prostituate. Potrivit unor surse din Poliție, ÎPS Teodosie ar fi sugerat conducerii din acea vreme a IPJ Constanța „să pună batista pe țambal”. Nu mai punem la socoteală „binecuvântările” date lucrărilor știintifice realizate în detenție de Gigi Becali sau de alți pușcăriași, pentru care dă acum socoteală. Tot la DNA!