Teodorovici taie gazul la Energie

Senatori participa la sedinta in plen a Senatului Romaniei, luni, 27 aprilie 2015.

Teoretic, ieri ar fi fost ultima zi pentru anunțarea rectificării bugetare, așa cum anunțase Eugen Teodorovici, lucru care nu s-a întâmplat. Potrivit unor surse, ministrul amână până în 5 august publicarea proiectului de rectifi care, chiar dacă a primit avizul CSAT. Tot ce se știe, legat de rectifi care, este că CSAT a aprobat suplimentarea bugetelor Serviciilor cu mai bine de jumătate de miliard de lei.

Ministrul Finanțelor nu trebuie să-i împace doar pe colegii de la care urmează să taie din bugete, ci și pe partenerii de coaliție, ALDE. Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit despre proiectul de rectificare bugetară arătându-se nu foarte mulțumit de tăierile preconizate de ministrul Teodorovici.

Liderul ALDE nu exclude ruperea relațiilor deoarece consideră că „guvernarea nu este o profesie”, deci poate renunța oricând la funcția de președinte al Senatului.

Supărarea lui Tăriceanu este accentuată și de faptul că Teodorovici îl atacă pe ministrul Energiei, Anton Anton, care este al ALDE. Potrivit unor surse politice, Teodorovici taie bani de la Energie, dar și de la Nicolae Bădălău de la Economie. Nici ministrul Cuc nu scapă, i se va reduce bugetul la Transporturi pentru că „oricum nu face nimic”.

Tăriceanu s-a declarat indignat că „sunt tăieri la toate capitolele, instituţii sau ministere importante, inclusiv investiţii, dar sunt majorări cu peste jumătate de miliard la instituţii precum SRI, SIE, STS”.

Liderul ALDE a vorbit despre bani cu premierul Viorica Dăncilă. „I-am spus doamnei prim-ministru că nici politic nu o să dea bine. Eu cred că trebuie să alocăm bani la investiţii, acolo unde sunt proiecte cu co-finanţare cu fonduri europene, care sunt vitale şi ne vin bani înapoi”, a explicat președintele Senatului.

ALDE a propus mai multe măsuri pentru a face rost de bani: reducerea cheltuielilor cu aparatul administrativ, reducerea numărului de funcţii de conducere din administraţia publică centrală, precum şi prioritizarea cheltuielilor bugetare către investiţii în derulare.

Potrivit datelor de la Finanțe privind primele cinci luni ale anului, ultimele disponibile public, reiese că situaţia bugetului este echilibrată şi nu ar fi motive pentru restângeri masive de cheltuieli.

Având în vedere, însă, că deficitul bugetar a ajuns în primele cinci luni la aproape 15 miliarde de lei, o serie de restrângeri vor fi obligatorii. În primele 5 luni ale anului, veniturile bugetului consolidat au crescut cu 11,6%, dar cheltuielile au avansat cu 16,3%, ceea ce a făcut ca deficitul bugetar să crească, an de an, peste nivelul din anii trecuţi, până la 14,7 miliarde de lei (1,43% din PIB).

Pe primele şase luni din an, deficitul repartizat trimestrial este de 18,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că, în iulie, bugetul a mai putut cheltui pe deficit încă 4,1 miliarde de lei, adică peste media lunară a deficitului din ultimele cinci luni.

 

Facilități fiscale și răsplată pentru bunul contribuabil

Guvernul a adoptat în şedinţa de ieri un set de facilităţi fiscale pentru încurajarea contribuabililor să-şi plătească obligaţiile bugetare. Măsurile se vor aplica, fără discriminare, persoanelor fizice, companiilor private şi de stat, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale, a precizat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern. „În acelaşi timp trebuie să încurajăm conformarea voluntară, iar în acest sens ministrul Finanţelor Publice va veni cu o soluţie care să răsplătească şi să încurajeze contribuabilii corecţi care şi-au achitat datoriile la timp. Sunt măsuri de sprijinire a contribuabililor aflaţi în dificultate asupra cărora ne-am consultat cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii asociaţiilor administraţiei publice locale”, a mai declarat Dăncilă