Atac dur între foști aliați. Teodorovici, acuzații grave împotriva Corinei Crețu: „Cum, oare, se poate interpreta un astfel de gest?”

Atac dur între foști aliați. Teodorovici, acuzații grave împotriva Corinei Crețu: „Cum, oare, se poate interpreta un astfel de gest?”

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a acuzat-o, sâmbătă, pe comisarul european Corina Crețu că nu cunoaște interesele României.

Eugen Teodorovici a declarat că, într-o vizită la Bruxelles, Corina Crețu a refuzat întâlnirea cu o delegație a Guvernului României.

„Am spus că, acum foarte mulți ani, pe când construiam aderarea României la Uniunea Europeană, când implementam primele proiecte finanțate din fonduri europene, sau mai recent, când cream un minister al fondurilor europene, doamna Corina Crețu nici nu știa unde este orașul Bruxelles pe hartă....evident figurativ.  Iar în anul 2014, când a pășit în capitala Uniunii Europene în calitate de comisar pentru politica regională, am fost primul ministru român cu care a avut o întâlnire oficială. Totuși, aceeași doamnă a dovedit că nici nu știe care este interesul țării care a trimis-o acolo. Iar dacă știe, este și mai grav...înseamnă, nu doar că nu vrea să sprijine România, ci, dimpotrivă, că vrea să-i pună bețe în roate.

La finalul acestei săptămâni, m-am aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunilor lunare pe care le prezidez, ca ministru al finanțelor, în perioada Președinției României la Consiliul UE. Iar ca deținător interimar al portofoliului fondurilor europene, mi-am propus și două întâlniri mai tehnice la nivelul Comisiei Europene. Astfel, joi, 16 mai, am dorit să discut cu o parte din echipa aflată în coordonarea comisarului Crețu - oameni pe care îi cunosc de mulți ani și cu care am avut întotdeauna un dialog deschis și eficient. 

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost și este o practică obișnuită pentru mine, indiferent de pozițiile pe care le-am ocupat la nivel guvernamental. De această dată, pe agenda propusă s-au aflat teme foarte importante legate de stadiul pregătirii unor proiecte importante finanțate din fonduri europene, cum ar fi podul de la Tulcea - Brăila, sau deblocarea proiectului internațional al construcției laserului de pe platforma de la Măgurele. Dar comisarul Crețu, nu doar că a refuzat să primească un ministru român - fapt scuzabil doar de o agendă publică încărcată - dar și mai grav, a interzis și celor de la nivelul tehnic din cadrul structurii Comisiei Europene responsabilă cu politica regională - DG Regio - să primească delegația României.

Tot joi, am avut discuții tehnice cu colegi din cadrul altei structuri a Comisiei Europene aflată în portofoliu unui alt comisar european. Din fericire, pentru această întâlnire nu am avut nevoie nici de rugăminți, nici de aprobări.

Cum, oare, se poate interpreta un astfel de gest? Este o formă de abuz, la care recurge doamna Crețu, în calitate de înalt oficial al unei instituții europene, doar pentru că se află în campanie electorală? Cu siguranță.

Și nu este pentru prima dată când ridic acest subiect, inclusiv în discuțiile cu partenerii de la nivelul instituțiilor europene.

Pentru că este un motiv suficient ca, inclusiv la nivel european, aceste lucruri să nu mai fie permise, astfel încât, cel puțin în perioada oficială a unei campanii premergătoare alegerilor, oficialii aflați în funcții, care au și statut de candidați, să își înceteze temporar mandatul.

Putem, oare, în acest fel, să punem capăt unei cutume la nivel național? Putem, astfel, să ne imaginăm și să admitem că sunt mult mai importante prioritățile și interesele naționale și europene ale României, și nu cele mărunte, de partid?”, a scris Teodorovici pe Facebook.