Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică, după participarea de la Novaci, județul Gorj, că reprezentanții opoziției batjocoresc tradițiile populare și i-a acuzat că au adus persoane să huiduiască oficiali guvernamentali.

„Azi, la Novaci și la Polovragi....în alb și negru.

O zi frumoasă de final de mai în Novaci - orășelul ce se deschide îndrăzneț către culmile Parângului.

O zi de sărbătoare tradițională a Urcatului oilor la munte.

Ne puteți urmări și pe Google News

O zi cu copii frumoși, cu oameni veseli și iubitori de natură și de tradiții, cu port, joc și cântec popular.

O zi în care au fost invitați atât oficiali ai guvernului, cât și alți oameni politici, pentru a participa la momentul festiv și a trăi, alături de localnici și turiști, emoția tradițiilor unui nou început de an pastoral.

O vizită la Mănăstirea Polovragi, despre care Regina Maria spunea că este "o adevărată armonie în alb".

Dar și o zi în care....

Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam nefiind capabili să înțeleagă și să simtă trăirile asociate acestor obiceiuri.

Opoziția a ales să "vândă" electoral un prilej de bucurie, transformându-l în show politic grotesc, cu militanți aduși să înjure și cu politruci mascați în jalnici reporteri de teren, care s-au întrecut în relatări jurnalistice de tip fake news, depășindu-și chiar nivelul pe care îl știam de pe vremea când erau numai în spatele ecranelor.

Sunt aceiași deontologi ipocriți care, deși obișnuiți ai beneficiilor aduse de contractele încheiate cu statul, se întrec acum în a da lecții de moralitate, inclusiv în domeniul economic. De aceea, mi s-ar părea interesant ca acești reprezentanți promovați insistent si total nejustificat de către opoziție, cum este și “prea-curatul” Dragoș Pîslaru, să ne spună care este ponderea contractelor încheiate din banii publici de către firmele lor, pentru ca, ulterior, să poată analiza, fiecare dintre dumneavoastră, cât de reale sau credibile mai pot fi argumentele de ordin economic și lecțiile teoretice pe care le promovează.

Cât despre celălalt “viteaz”, mincinosul Cîțu sau Petrică din povestea cu lupul, nu știu ce ar mai fi de spus ... mediul economic privat deja l-a trimis pe tușă ... și nu ca rezervă! PNL a înțeles să promoveze un astfel de "specialist". Orice comentariu este de prisos ...

Doar atât vor și pot unii!

Eu vreau mai mult pentru o țară ca România în Europa și în lume.

Eu #insistpentruRomania”, a scris Teodorovici pe Facebook.