Editura Evenimentul si Capital

Ministru român apreciat de Erdogan: Vrem să lucrăm cu excelența sa pentru a face spitalul de la Constanța

Autor: | | 4 Comentarii | 2225 Vizualizari

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care și-a asumat public realizarea Spitalului Regional Constanța, îl acuză pe președintele Klaus Klaus Iohannis că a tergiversat răspunsul privind avizarea memorandumului trimis la Cotroceni. Pe de altă, el susține că proiectul, care va fi efectuat în colaborare cu guvernul Turciei, a primit chiar binecuvântarea președintelui Recep Tayyip Erdogan, Spitalul Regional urmând să fie construit in trei ani, la Constanța.

Eugen Teodorovici susține că memorandumul privind construirea Spitalului Regional Constanța, aprobat de guvern, a fost trimis spre avizare la Cotroceni, în urmă cu o lună și jumătate. Abia după ce ministrul de Finanțe ar fi amenințat consilierii prezidențiali că va face publică întârzierea avizării, s-a trimis un răspuns la Secretariatul General al Guvernului în care se menționează că nu este în sarcina președinției să avizeze acel memorandum.

” Am gândit că poate intra in CSAT, având în vedere că acest spital va avea și un caracter militar. Am ambiția ca până la final de iunie, să ies chiar și cu legea. Exact după modelul achizițiilor din domeniul militar. Legea va fi pentru Spitalul Regional de la Constanța în relația noastră cu Turcia. Facem spital după un model din Turcia. Să nu mai pierdem timpul să mai facem proiectare. Scutim și bani și timp. Mai mult, atunci când am fost la Ankara cu doamna prim ministru, am avut discuția cu ministrul Sănătății din Turcia. Chiar și cu președintele Erdogan care a spus clar că “vrem să lucrăm cu excelența sa, ministrul de Finanțe Teodorovici, pentru a face spitalul de la Constanța”, a declarat, astăzi, Eugen Teodorovici, într-o conferință de presă, la Tulcea.

Ar fi avut loc și negocieri cu partea turcă, potrivit ministrului de Finanțe. “Una, legată de a ne da un proiect tehnic, exact cum Ministerul Sănătății și cei de la Apărare, îl vor alege, ca să nu mai inventăm noi apa caldă. Din moment ce un spital de ultimă generație există undeva, trebuie să îl luăm și să îl aplicăm la noi. La Constanța este déjà asigurată o locație de 10 hectare. Ne dau proiectul, asta înseamnă că economisim câteva milioane de euro bune, și timpul de licitație și de proiectare” a explicat Teodorovici. Altă negociere ar fi stabilit ca pe timpul cât se execută spitalul, în maxim trei ani de zile, cel puțin 1000 de copii din România, să fie tratați, în fiecare an, în Turcia, dar nu mai mult de un anumit buget pe cei trei ani de zile.

Ministrul Teodorovici a mai precizat că Spitalul Regional Constanța va avea o importanță deosebită pentru zona de sud est a țării. "Este un spital care deservește, pe timp de vară, partea de turiști, partea militară de la Baza militară Mihail Kogălniceanu, care se extinde și este nevoie de o astfel de structură medicală, și trei, partea de migranți. Pentru că, vrem nu vrem, va fi o zonă de flux”, a spus, el. În concluzie, Constanța va avea Spital Regional. “Planul meu este să avem trecută legea prin parlamentar pentru ca spitalul să se facă prin acord guvern-guvern, cum am făcut și pe zona de apărare. Rămâne în picioare termenul, în acest an, să înceapă lucrările. Locația există și în paralel autoritățile local vor obțin avizele pentru proiectul tehnic”, a încheiat Eugen Teodorovici.

Carmen Dan RENUNTA la functie! Cutremur in PSD! Ce a decis protejata lui Dragnea

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI