Teodorovici, amenințări după vizita la DNA. „Să nu uite că am ce spune”. Presa, atacată!

Teodorovici

După ce a părăsit sediul DNA, Eugen Teodorovici a explicat de ce a ajuns în fața procurorilor.

Fostul ministru i-a avertizat, printr-un live pe Facebook, pe cei care „îi vor altceva decât binele”:

„Salut, dragi prieteni! Vă salut și pe voi cei din presă, cei avizi de știri cancaniste, vorba aceea... OTV nu a murit! Sau Dan Spătaru n-a murit! Pentru cei care au fost îngrijorați de soarta mea de astăzi, vreau să le spun următorul lucru. Celor de bine, vreau să-i asigur că nu s-a întâmplat absolut nimic, că nu m-au chemat, ci am fost eu acolo, cerând acest lucru ca urmare a unei informări primite de la DNA cu privire la plasarea unui dosar, în care am fost și eu interceptat.

Deci am vrut să merg la DNA pentru a vedea exact despre ce este vorba. Recunosc că nici până astăzi n-am știut despre ce speță a fost vorba. Iar pentru cei care îmi vor altceva decât binele, le doresc și eu același lucru și, eventual, să nu-și mai piardă timpul încercând să afle despre mine. N-au ce, dar să nu uite că am ce spune. Vă salut”, a spus Teodorovici în înregistrare.

Ultima oră! Orlando Teodororovici în fața procurorilor DNA

Fostul ministru al Finanțelor Eugen Orlando Teodorovici a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar.

Iată și prima declarație a lui Teodorovici la ieșirea de la DNA: „Am făcut o solicitare legală să văd ce anume a fost în dosar, ce convorbiri, ce discuții, chestii de genul acesta – nici nu am întrebat, chiar i-am spus și domnului procuror că nu știu care este speța exact, din ce am căutat și eu pe net am înțeles că este o altă speță, chiar nu știu”.

Teodorovici a mai afirmat că nu a mai fost audiat în respectivul dosar, ci doar a fost notificat că acesta s-a clasat.

„Am primit acasă hârtia, notificare, că s-a clasat, fără să știu exact despre ce este vorba, cine a fost în dosar, ce discuții – nu am fost audiat, eu am venit să aflu de la dânșii, am venit să ascult acele înregistrări telefonice din acea perioadă”, a conchis Orlando Teodorovici.

El a stat mai puţin de o oră la DNA şi a ţinut să precizeze că dosarul nu are nicio legătură cu lumea politică.