Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat duminică seara că până la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale, dar şi cu cât vor fi impozitate cele care depăşesc plafonul stabilit.
„Aici este o discuţie pe două subiecte: plafonul de stabilit şi cu cât impozităm ceea ce este peste acest plafon, iar aceste două lucruri vor fi stabilite până la final de iulie. Acum vorbim de orice pensie care depăşeşte 10.000 de lei (...) Sunt 300 aproximativ de cazuri din contributivitate, dar (impozităm n.r.) tot ce este peste plafon, pentru că altfel rişti să fi atacabil. (...) Ca şi exemplu, pot să vă spun venitul din salarii, sunt discuţii purtate şi în alte state de impozite progresive la fel cine are mai mult plăteşte un impozit mai mare la stat. Noi azi avem o cotă unică”, a spus Teodorovici, la Antena 3.
Întrebat dacă va putea „umbla” la aceste pensii, fiind considerate pensii de serviciu, Teodorovici a afirmat că măsura va fi luată, pentru că „este vorba de moralitate, de corectitudine în această ţară”.
„Nu putem să avem anumite categorii care sunt dincolo de orice fel de închipuire. Da. V-o spun clar. Am vorbit şi în Ministerul de Finanţe, m-am consultat cu toţi colegii din Finanţe, cu toţi cei care sunt la Departamentul juridic, cu absolut toţi pentru a nu putea fi atacabilă într-un fel sau altul. Impactul nu este unul foarte mare, dar este vorba de moralitate, de corectitudine în această ţară. Şi asta este o temă de care s-a vorbit foarte mult şi ne-am asumat ca partid, ca şi Guvern. De ce să nu o facem?
Acest act normativ va ajunge într-un final în Parlament, într-un fel sau altul. În Parlament noi o să propunem un plafon peste care... precum şi acel impozit. Vedem care este cel pe care Guvernul decide să îl aplice. În Parlament, toţi cei care luptă şi vor să dea lecţii au şansa să decidă prin vot să lase mai jos plafonul de 10.000 dacă doresc şi să crească plafonul cu care se impozitează. Sau să o abroge, dacă doresc. Au această oportunitate, şansă, să discute pe ceva concret”, a subliniat şeful MFP.
Teodorovici a mai punctat că nu va acţiona niciodată în sensul de a încălca litera sau spiritul legii.
„Nu am făcut asta şi nu o să o fac niciodată. Şi legea este şi trebuie să devină lege pentru toţi cetăţenii, în special pentru membrii PSD. Vreau ca lumea să înţeleagă foarte clar că nu alergăm după voturi. Dacă voturile vin, vin. Dar dacă voturile vin, nu vin pentru că facem ceva ca să vină voturi. Facem ce este corect şi dacă populaţia înţelege să ne voteze, foarte bine”, a adăugat acesta.