Teodorovici a dat tot din casă. Detalii picante din viața privată a fostului ministru

sursa foto. EVZ

Într-un interviu acordat pentru Antena 3, fostul ministru de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, a făcut dezvăluiri incendiare despre viața sa personală.

În anul 2003, Eugen Teodorovici și-a cumpărat o locuință impresionată, pentru care plătește o rată imensă. Teodorovici, care în prezent este tot bugetar, a declarat că plătește casa din banii pe care îi obține din închirierea unei alte locuințe.

„Am făcut cerere să amân rata, cum s-a făcut în această perioadă de pandemie, dar mi s-a spus că trebuie să plătesc apoi toate comisioanele aferente acestei perioade. Şi se strângea apoi un volum foarte mare de plată”, a explicat Eugen Teodorovici, duminică, la Antena 3, motivând cum a renunțat la această măsură.

Ba mai mult, fostul ministru a mai declarat că în trecut a făcut cerere către bancă să i se ia casa, dar instituția nu a dat curs solicitării sale. La momentul respectiv, Teodorovici era în plin proces de divorț. Creditul este în valoare de 800.000 de euro.

Poate puțini știau, dar Teodorvici are doi copii: o fată, în vârstă de 22 de ani şi un băiat de 16 ani. Fostul ministru spune că este destul de dur cu băiatul său. „În unele situații, e de ajuns să mă uit către ei şi încep să lăcrimeze. Aşa sunt eu. Cu toate că zâmbesc des, şi în ședințe sunt serios”, a povestit Teodorovici. „Copiii mei sunt cu prea mult bun simţ şi spun asta cu regret, pentru că lumea în care trăim noi e foarte dură", adaugă fostul ministru PSD.

Eugen Teodorovici a mai povestit și despre episodul în care a reușit să evite armata , atunci atunci când era tânăr, cu ajutorul mandolinei. Fostul membru al Guvernului a urmat cursurile Școlii de muzică, îi plăcea să cânte, iar băieţii de la bloc îi spuneau „Eugen, chitaristul”.

În tinerețe, Eugen Teodorovici a vândut flori în Piaţa George Coşbuc.

În ceea ce privește porecla „Ministrul Discotecă”, Orlando Teodorovici susține că nu i potriveşte, având în vedere că nu frecventează astfel de locuri.

Teodorovic l-a suna pe premierul Ludovic Orban, dar şi pe Florin Cîţu, spunându-le că, dacă vor să ia o măsură şi vor să discute cu el, este deschis.

„Dacă vor să discutăm, să mă cheme. Dacă măsura e bună, e o susţin, chiar dacă nişte colegi de-ai mei se vor supăra”, şi-a asumat Eugen Teodorovici, care spune că a văzut ulterior că unele idei i-au fost copiate, scrie Antena 3.