Președintele Traian Băsescu a fost primul șef de stat care a cerut liste de la SIE, a afirmat prezidențiabilul Teodor Meleșcanu, ca reacție la acuzațiile șefului statului de ieri seară.
"Traian Băsescu este primul președinte care a cerut liste de la SIE. Aveam două posibilități: să respect legea sau să nu respect legea. Sursele de informare, metodele nu pot fi dezvăluite de nimeni. Vă garantez că SIE nu s-ar compromite niciodată", a mai spus Teodor Meleșcanu.
"Vă spun totul peste 30 de ani la un ceai", a mai promis Meleșcanu.
Fostul șef al SIE a adăugat că ce s-a întâmplat ieri seară nu s-ar întâmpla în mandatul său de președinte.
"Merg cu candidatura mea cu un nou imbold, vreau să construiesc o Românie în care președintele să nu se certe în fiecare seară, ce ați văzut aseară nu se va mai întâmpla", a mai spus Teodor Meleșcanu.