Teodor Meleșcanu a demisionat din funcția de președinte al Senatului

Teodor Meleșcanu a demisionat din funcția de președinte al Senatului

Teodor Meleșcanu a anunțat că se retrage din funcția de președinte al Senatului.

Teodor Meleşcanu a demisionat luni de la conducerea Senatului.

Conducerea PSD a anunțat că îl susține pe Titus Corlățean, actualul vicepreședinte al Senatului, pentru a doua funcţie în stat, în vreme ce Alina Gorghiu este propunerea liberalilor.

„Vreau să subliniez faptul că deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Din punctul meu de vedere, orice atac sau presiuni la adresa deciziilor Curții Constituționale, indiferent cine le-ar face, afectează grav supremația Constituției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu sunt un om care aleargă după funcții și vă asigur că voi face tot ce este posibil, în calitate de senator, pentru a contribui constructiv la lucrările noastre care sunt dedicate adoptării legilor pe care le așteaptă cetățenii acestei țări”, a declarat Meleșcanu.

Curtea Constituțională a admis, pe 22 ianuarie, cu majoritate de voturi, contestația făcută de mai mulți senatori privind alegerea lui Teodor Meleșcanu președinte al Senatului.

Acum 5 luni, Teodor Meleșcanu a fost ales în fruntea Senatului cu susținerea și voturile social-democraților. A candidat însă împotriva deciziei grupului din care făcea parte, ALDE, condus de Călin Popescu-Tăriceanu.