Asociaţia 21 Decembrie 1989 îşi manifestă îngrijorarea faţă de informaţiile că în Dosarul Mineriadei nu se strâng noi probe şi nu se fac noi acte procedurale în scopul aflării adevărului - reluarea cercetărilor de până în prezent mărginindu-se la reaudierea aceloraşi martori pe aspecte deja consemnate la dosar, pe formulare de declaraţii încă din anii 2005-2007.
„De aceea, Asociaţia 21 Decembrie 1989 aşteaptă un răspuns din partea Secţiei Parchetelor Militare şi a Procurorului General, îngrijorarea noastră fiind firească după ruşinoasă închidere prin clasare a dosarului Revoluţiei. Deocamdată, Asociaţia 21 Decembrie 1989 refuză să creadă că echipa de procurori care instrumentează dosarul mineriadei ar putea dirija dosarul în acelaşi sens al favorizării celor care au comandat ori au executat represiunea sângeroasă, cum au făcut cei care au clasat dosarul Revoluţiei. Asociaţia 21 Decembrie 1989 consideră că reaudierea aceloraşi martori la o distanţă aşa de mare în timp, în condiţiile în care nu au fost audiaţi încă nici restul martorilor, nici restul victimelor şi nici restul făptuitorilor - NU contribuie la aflarea adevărului.”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Se cere o anchetă corectă
„Prin urmare, Asociaţia 21 Decembrie 1989 cere realizarea unei anchete efective şi eficiente, potrivit cu art. 2 şi 3 din Convenţie, în sensul în care s-a pronunţat recent Marea Camera a Curţii Europeană a Drepturilor Omului în cauza Asociaţia 21 Decembrie, Mărieş, Mocanu şi Stoica vs. România. Apreciem că prioritară audierea urmaşilor celor 6 victime decedate şi a celor 8 răniţi prin împuşcare ( număr de victime indicat de dovezi din dosar, până în prezent), continuând cu cei care au suferit tratamente neomenoase - tortură din Infernul Măgurele, Jilava şi Şcoală de miliţie şi securitate de la Băneasa) şi cu aceia care au umplut spitalele din Bucureşti. În acest context, Parchetul trebuie să preia documentele clasificate ale Ministerului de Interne, condus de Doru Viorel Ursu şi ale Serviciului Român de Informaţii condus de Virgil Măgureanu, să identifice reţeaua de tăinuire a probelor şi să continue expertiză financiar-contabila pentru stabilirea prejudiciului creat prin organizarea şi coordonarea la nivel naţional, de către instituţii guvernamentale, a descinderilor acelor zeci de mii de mineri şi susţinători ai FSN structuraţi în grupuri teroriste înarmate, care au comis actele de teroare şi represiune sălbatică asupra bucureştenilor în iunie 1990”, se mai arată în apelul semnat de Teodor Mărieș.