Tentative de suicid în serie, la Iaşi

Un sucevean de 25 de ani a scăpat cu viaţă după ce, în această dimineaţă, s-a aruncat de pe podul Alexandru cel Bun din Iaşi.

Medicii ieşeni au în grijă şi o femeie de 21 de ani care, în încercarea de a încheia socotelile cu viaţa, şi-a băgat în antebraţ două ace de seringă care i-au intrat în os. Cei doi suicidari vor fi evaluaţi de psihiatri. În această dimineaţă, în jurul orei 04.30, poliţiştii ieşeni au intrat în alertă întrucât un tânăr de 25 de ani ameninţa că se aruncă de pe podul Alexandru cel Bun. Echipa de intervenţie a încercat vreme de 30 de minute să-l convingă pe bărbat să coboare de pe pod, însă negocierile au eşuat. La un moment dat tânărul le-a spus “Pa” şi s-a aruncat de pe pod. În urma căderii de la peste 15 metri înălţime Eduard Samson s-a rănit grav la cap şi la coloană. Bărbatul băuse înainte pentru a-şi face curaj. El fusese lăsat pe pod de un taxi care îl adusese din zona Podul de Piatră. Din primele cercetări a rezultat că acesta a mai avut tentative de suicid iar în ultima vreme fusese văzut la cerşit prin Iaşi. Tânărul are o infirmitate la un picior.

“Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism craniocerebral acut deschis prin cădere de la înălţime, a fost tratat în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon şi transferat la Spitalul de Neurochirurgie în vederea intervenţiei neurochirurgicale”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Tot astăzi, o tânără de 21 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce şi-a băgat două ace de seringă în antebraţul stâng, care i-au ajuns până la os. Medicii o vor opera pentru a extrage acele. “Pacienta a fost internată în Clinica de chirurgie reconstructivă în vederea extragerii chirurgicale a corpilor străini metalici. Prognosticul este rezervat din pricina structurilor anatomice interesate şi riscului septic. Acest tip de tentativă de suicid, prin metode mecanofizice, este extrem de rar întâlnită la femei. Ea va beneficia de suport psihologic şi va fi evaluată şi psihiatric”, a declarat Tudor Ciuhodaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţe “Sf. Ioan” Iaşi.