Tenisman arestat la Miami. Ce petrecere a dat

Tenismanul australian Bernard Tomic, ocupantul locului 25 în clasamentul ATP, a fost arestat în urma unui incident produs într-un hotel din Miami (Statele Unite), după ce a refuzat să reducă volumul muzicii care răsuna din camera sa, unde organizase o petrecere.

Ocupanții camerelor învecinate cu cea a jucătorului s-au plâns de faptul că sunt deranjați de zgomot, iar securitatea hotelului a intervenit, fiind chemată apoi și poliția, care i-a reținut pe petrecăreți, în frunte cu Tomic, care a încercat să opună rezistență, precizează L'Equipe.

Bernard Tomic, în vârstă de 22 ani, a fost eliberat ulterior în schimbul unei cauțiuni de 2.000 de dolari. El ar fi trebuit să apere în acest weekend culorile echipei Australiei, în meciul de Cupa Davis împotriva Kazahstanului, însă a fost exclus din lot în urma unor afirmații lipsite de respect la adresa unor responsabili ai Federației australiene.

Tomic a participat săptămâna aceasta la turneul de la Newport (SUA), unde a fost eliminat în primul tur de compatriotul său John-Patrick Smith, nr.157 ATP.