Irina Begu a pierdut meciul disputat, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Istanbul, cu Pauline Parmentier, scor 3-6, 4-6.
Irina Begu a ratat calificarea în finala turneului de la Istanbul. Românca, locul 37 WTA, a evoluat, sâmbătă, în penultimul act, împotriva franțuzoaicei Pauline Parmentier (locul 122 WTA), și a fost învinsă în două seturi, scor 3-6, 4-6. Begu și Parmentier s-au întâlnit până acum de 6 ori, iar scorul este egal, 3-3. Pentru că a ajuns în semifinalele de la Istanbul, Begu a primit un cec în valoare de 11.500 de dolari.