Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este acuzată că a făcut presiuni asupra unui procuror de la Inspecția Judiciară care făcea parte din echipa de control, trimisă la DNA la solicitarea minsitrului Justiției, Tudorel Toader. O înregistrare cu dialogul dintre Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare şi Mihaela Focica scoate la iveală tenebrele Justiției. Procuroarea spune că i-a tremurat picioarele de frică, atunci când a fost chemată de Kovesi, cu scopul de a o determina să iasă din echipa de control.
Laura Codruța Kovesi este acuzată de imixtiune în actul de justiție de către Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, după ce acesta a aflat de la procuroarea Mihaela Focică că a fost chemată de șefa DNA care i-ar fi cerut să renunţe la controlul aflat în plină desfășurare la instituția anti-corupție. Înregistrare audio cutremurătoare a fost făcută publică de Luju.ro care prezintă și raportul întocmit de procurorul Gheorghe Stan, în legătură cu întâlnirea, din data de 4 iulie 2017, cu Mihaela Focică. „M-am panicat... când m-a chemat mi-au tremurat picioarele... ce vacă... te bagă într-un căcat, îţi născocesc orice... e să mă suspende din funcţie, copilul meu rămâne pe drumuri, nu mai am bani... Codruţ a zis: <<E naşpa de tine>>. De aici a fost teamă mea şi mai mare”, spune Focica.
Înregistrare a fost realizată ambiental în biroul procurorului Gheorghe Stan, imediat după ce la DNA a fost trimisă o echipa de control că urmare a solicitării ministrului Justiţiei Tudorel Toader. Pe 4 iulie, una din cele şase inspectoare din echipa de control, Mihaela Focica i-a mărturisit şefului ei, procurorul Gheorghe Stan, zis „Giani”, că a fost chemată la şefa DNA Laura Kovesi, cu care ar fi avut o discuţie care i-ar fi paralizat picioarele de frică.
Din înregistrare reiese că inspectoarea Mihaela Focica era speriată de discuţia avută și s-a plâns că i se poate face oricând un dosar penal. Procuroarea spunea că îi e teamă că are copil acasă şi rate de plătit la banca, că s-a încercat spălarea creierului ei, totul cu scopul de a fi determinată să iasă din echipa de control de la DNA. Reiese că discuţii care i-au născut stări anxioase ar fi avut şi cu „Codruţ” - adică cu procurorul Codruţ Olaru, membru al CSM, un apropiat al şefei DNA, relatează luju.ro.
Mihaela Focica a fost şi în echipă cu şefa ei, Adriana Pampu Romanescu, în dosarul disciplinar ce a vizat celebra Ordonanță 13/2017, în care procurorii DNA Marius Bulancea, Jean Uncheselu şi Paul Dumitriu au fost trimişi în judecată disciplinară pentru dosarul deschis abuziv Guvernului României. Inspectoarea Mihaela Focica s-a retras, însă, din acel dosar, iar în cazul controlului DNA, unde începuse cu dreptul, s-a răsucit cu 180 de grade raliindu-se procuroarei Elena Rădescu care a pactizat cu DNA. Luju.ro relatează că, în prezent, procuroarea inspector Mihaela Focica ar fi „terminată psihic” datorită presiunilor făcute asupra ei, ea având antecedente nefaste în familie, soţul ei fiind arestat luni în şir într-un dosar penal. Culmea, după discuţia din 4 iulie 2017 în care s-a plâns şefului ei ce presiuni s-au făcut asupra ei în sediul DNA, ea nu mai recunoaşte discuţia avută.
„După ce în oficiosul Binomului – Hotnews a apărut la 11 septembrie 2017 informaţia cum că Focica nu recunoaşte că s-au făcut presiuni asupra ei de la vârful DNA, procuroarea Focica a făcut o plângere la Procurorul General al României împotriva şefului ei Gheorghe Stan, negând vehement existenţa discuţiei din 4 iulie 2017 despre care acesta a întocmit Notă. Ghinion pentru ea, discuţia dintre Focica şi Gheorghe Stan a fost înregistrată, e cât se poate de vie şi explicită şi o redăm în continuare în stenograma, cu precizarea că puteţi ascultă şi fişierul audio pentru a recunoaşte vocile celor doi”, a precizat Luju.ro.
În înregistrarea şi transcriptul discuţiei din 4 iulie 2017 dintre procurorii Gheorghe Stan şi Mihaela Focica apar o serie de nume care aparțin unor personaje importante din Justiție, astfel:
- „Giani”: procurorul Gheorghe Stan, inspectorul şef adjunct al Inspecţiei Judiciare;
- „Codruţ”: procurorul Codruţ Olaru, membru al CSM;
- „Lazăr” - Procurorul General al României Augustin Lazăr;
- „Adriana”: procurorul inspector Adriana Pampu Romanescu, şefa Direcţiei Inspecţiei pentru procurori;
- „Oana” - procurorul Oana Hăineală, fost preşedinte al CSM;
- „Rădescu” - procurorul inspector Elena Rădescu, şefa echipei de control de la DNA;
- „Fit” - procurorul inspector Gheorghe Fit;
- „Vintilă” - procurorul inspector Laurenţiu Vintilă;