Teleormanleaks. Omerta în Tel Drum după dezvăluirile Rise Project. Reacţiile greilor firmei din Teleorman

Teleormanleaks. Omerta în Tel Drum după dezvăluirile Rise Project. Reacţiile greilor firmei din Teleorman

Acte extrem de importante despre Tel Drum au fost găsite de un localnic din Teleorman, chiar pe proprietatea sa, arată o amplă anchetă efectuată de RISE PROJECT. Doi reporteri ai site-ului de investigații au luat legătura cu directorul comercial al societății pentru a obține mai multe informații.

Primul reporter al RISE Project, care a luat legătura cu Nicoleta Pene, a jucat rolul unui cetățean cumsecade, care uluit de găsirea întâmplătoare a valizei burdușite cu acte de la Tel Drum, se oferea să o înapoieze.   „Vă căutăm de-o săptămână. Am sunat și la firmă. Unul dintre muncitorii noștri a găsit-o. Nu mai știam ce să facem, mai căutăm omul, stăm cu ea aici (…)”    

Teleormanleaks. Nicoleta de la Tel Drum, regina neîncoronată din Alexandria. INGINERII FINANCIARE în familie

Nicoleta Pene s-a oferit să vină ea în persoană să recupereze valiza, apoi după 10 minute a revenit cu un telefon spunând că o poate lua într-o oră de oriunde s-ar afla, pentru că sora ei se află în București.    „Într-o oră e la București! Îi dau numărul dvs. Vă mulțumesc tare-tare mult”, a spus directorul comercial.   

Teleormanleaks. Frăţia directorilor Tel Drum şi CUMPĂRĂTURILE ÎN STIL DE MILIONARI. În imagini aare şi Liviu Dragnea

Al doilea reporter care sună oficial din partea RISE PROJECT, descoperă pe directorul comercial complet schimbat. Nicoleta Pene nu a dorit să dezvolte subiectele pentru că nu e persoană publică, nu vede relevanța întrebărilor, n-a trimis pe nimeni la București să recupereze ceva.   RISE Project menționează că alții implicați în anchetă, printre care Liviu și Ștefan Dragnea, Petre Pitiș, Ioan Dacian Pene și Dănuț Cristescu nu au răspuns pe niciun canal de comunicare.   Aceeași publicație mai menționează că prin borderoul de plăți Tel Drum apare și numele lui Gil Vasile, soțul șefei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Camelia Marcu, un avocat specializat în comercial care are birou în București, dar și proprietăți în Teleorman.   Cecul descoperit de RISE Project valorează 15.200 de lei și a fost emis de corporație în septembrie 2015, sub semnătura executivului Petre Pitiș. Atunci, soția sa, Simona Marcu, era judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. A devenit președinta CSM pe 5 ianuarie 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News