Un procuror din Bucureşti s-a deplasat la Braşov, şi îl audiază pe poliţistul Cristian Cioacă. Declaraţii se iau la poliţia din Braşov, în dosarul în care Cristian Cioacă este acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.
Update ora 18.00 "A fost vorba de o prelevare de probe, respectiv se iau urme de pe perete, se iau substanţe. Domnii procurori, fiind o echipă nouă, au preluat acest dosar şi aveau nevoie să-şi facă propriile lămuriri înainte de a ajunge la o soluţie pe dosar. Au ţinut să vină personal să verifice apartamentul, să facă o expertiză asupra urmelor pe care le vor ridica. Nu avem nicio obiecţiune, este dreptul dânşilor să facă aceste verificări", a spus avocata Maria Vasii, la ieşirea din apartament, în jurul orei 17.00. Avocata a spus că procurorii au luat urme de pe perete unde ar fi fost găsite pete de sânge "care pot fi urme de peste ani" şi că este vorba "doar de nişte verificări de rutină". Update ora 16.00 Procurorii percheziţionează apartamentul Elodiei Ghinescu din Braşov. Cristian Cioacă a fost adus în apartament. Surse judciare suţin că acetuia i se prezintă mai multe probe. În ultimele zile, mai multe persoane au fost audiate, în calitate de martor, în acest dosar. Cioacă a fost luat din sala de judecată, e la Curtea de Apel Braşov şi dus în faţa procurorilor pentru a răspunde la întrebările acestora în dosarul uciderii avocatei Elodia Ghinescu. Elodia a fost declarată oficial moartă în luna februarie, chiar dacă nu i-a fost găsit cadavrul. Certificatul de deces a fost emis de Primăria Câmpulung Muscel.Potrivit unor surse judiciare, În acet moment în dosarul morţii Elodiei Ghinescu se administrează probe. Acuzat de furt Astăzi trebuia să se judece la Curtea de Apel Braşov recursul depus de familia Ghinescu, care-l acuză de furt pe fostul soţ al Elodiei. Rudele avocatei spun că acesta ar fi sustras din casă mai multe bunuri: bijuterii, haine de blană şi electronice în valoare totală de cinci miliarde de lei vechi. "Cristian Cioacă nu avea dreptul să dispună de aceste bunuri. Cristian Cioacă a înstrăinat toate bunurile personale ale Elodiei, bijuterii, poşete. Mai mult, a distrus toate materialele Elodiei necesare exercitării profesiei de avocat. Dumnealui trebuia să predea aceste bunuri curatorului Elodiei Ghinescu, adică mamei Emilia Ghinescu", a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu. Procesul a început în 2008, când familia avocatei l-a dat în judecată pe Cristian Cioacă. Între timp, magistraţii Judecătoriei Braşov l-au achitat pe soţul Elodiei. Parchetul şi rudele avocatei au depus însă un recurs la Curtea de Apel Braşov care se va judeca astăzi. Dispărută în august 2007 Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) a dispărut de acasă, din Braşov, la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind - potrivit acestuia - acela de a vedea cu ce bărbat se conversa. Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă. Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. De altfel, instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea poliţistului, însă, în lipsa cadavrului, judecătorii l-au eliberat. Certificatul de deces, eliberat Certificatul de deces al avocatei Elodia Ghinescu a fost eliberat, în februarie 2012, de Primăria Câmpulung Muscel, după ce decizia de declarare a morţii acesteia a devenit definitivă şi irevocabilă, certificatul urmând să fie depus la dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este cercetat pentru omor.