Editura Evenimentul si Capital

TRUCUL esențial pentru ORICE TELEFON. Te scapă de o problemă MAJORĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 3704 Vizualizari

Telefoanele mobile sunt indispensabile oamenilor. În ciuda dezvoltării tehnologiei, cercetătorii continuă să creeze aplicații care vin în ajutorul utilizatorilor.

Foarte mulți oameni sunt deranjați de cei care îi sună pentru a face glume proaste sau pur și simplu din lipsă de ocupație. Dar avem o veste bună pentru cei care se află în această situație: s-au inventat mai multe aplicații care îți dezvălui cine te sună chiar dacă nu ai respectiva persoana în agendă.

Potrivit BBC, aplicația Truecaller te scutește de apelurile deranjante și, în același timp, te ajută să descoperi cine se află în spatele unui număr pe care nu îl ai memorat în telefon, deoarece aplicația este structurată pe o bază de date în care sunt înregistrate peste 2 miliarde de persoane până la acest moment.

Dacă descarci aplicaţia Truecaller nu trebuie să îţi mai faci griji cu privire la salvarea contactelor în lista de telefon, pentru că totul va fi disponibil online.

Dacă primeşti un apel de la un număr necunoscut îţi arătă cine este persoana, iar dacă te sună un agent de vânzări vei afla şi acest lucru. Așadar, tot ce trebuie să faci este să îți instalezi aplicația Truecaller pe telefon.

Ea este gratuită și îți spune cine te sună cu număr necunoscut. Dacă vreți să blocați un anumit număr de telefon atunci intrați în Settings – Call Settings – Calls – Autoreject/Block Number, scrie eskape.ro

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 23:15 Ponta PUNE PAIE PE FOC, în scandalul din PSD! MANEVRA ODIOASĂ pe care o planuiește, dacă Dragnea va fi DEMIS 21:56 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:29 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 19:56 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 19:46 DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem” 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 18:13 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 18:08 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD 12:57 Ion Cristoiu a surprins DETALIUL NEVĂZUT din scrisoarea celor 3? ÎNTREBAREA al cărei răspuns POATE FI SALVAREA LUI DRAGNEA. Alertă

Articole salvate