Teldrum, firma de casă a lui Liviu Dragnea sabotează deszăpezirea organizată de Firea în Bucureşti

Teldrum, firma de casă a lui Liviu Dragnea sabotează deszăpezirea organizată de Firea în Bucureşti

Gabriela Firea a organizat astăzi un comandament de iarnă şi a explicat oamenilor că deszăpezirea în sectorul cinci al Bucureştiului merge mai greu din cauza unui autobuz cu angajaţi ai firmei Romprest care a rămas blocat în Teleorman, judeţ unde nu a fost cod galben de ninsori şi de unde Teldrum încasează milioane de euro pentru deszăpezire.

"Sunt circa 35 de muncitori care nu au reuşit să ajungă, îi aducem dintr-o comună din zona Teleorman şi încă nu am reuşit. Sunt cei de pe tura de zi. Nu a fost prevăzut pentru zona respectivă această situaţie. Sunt blocaţi în zona comunei Botoroaga, din Teleorman",s-a scuzat  directorul Romprest, Sorin Stoica, în cadrul comandamentului de iarnă, convocat de Primarul General al Capitalei. Acesta a explicat că, din această cauză deszăpezirea trotuarelor din Sectorul 5 s-a realizat mult mai lent. În replică, Gabriela Firea i-a reproşat că ar fi trebuit să cazeze muncitorii în Bucureşti, deoarece se ştia că urmează mai multe zile de ninsoare, însă reprezentantul ROMPREST a susţinut că nu se ştia că şi judeţul Teleorman va fi afectat de acest fenomen, fapt confirmat şi de Administraţia Naţională de Meteorologie.  Gabriela Băncilă, director ANM a confirmat faptul că în judeţul lui Dragnea şi Carmen Dan nu a existat posibilitatea meteorologică ca drumurile să rămână blocate "Teleormanul nu s-a aflat sub incidenţa codului Galben, dar acolo stratul de zăpadă care s-a depus nici nu ar fi impus acest lucru, iar vântul în acea zona a avut, cel mult, 40 de kilometri pe oră" a spus directorul ANM.

Teldrum, firma de casă a lui Dragnea încasează milioane de euro pentru deszăpezire

De peste zece ani, firma Teldrum a câştigat de fiecare dată contractele pentru deszăpezirea drumurilor din Teleorman deşi de câte ori  ninge, mai multe drumuri judeţene sunt închise cu zilele şi păzite de Poliţie.Anul trecut, Societatea Teldrum din Alexandria, condusă de apropiați ai lui Liviu Dragnea, a câștigat contractul pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județul Teleorman în următorii patru ani, fiind singură care s-a înscris la licitație. Prin urmare, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale urmează să plătească 34.998.136 de lei (7,7 milioane de euro) fără TVA fostei societăți a Consiliului Județean Teleorman. Contractul a fost atribuit pe 9 septembrie 2016, în condițiile în care la licitație s-a înscris un singur concurent. A fost primită o singură ofertă, care a și fost declarată admisibila. În luna ianuarie, în timp ce ministrul teleormănean de interne Carmen Dan organiza comandamente de iarnă la Bucureşti, în Teleorman un spital era izolat şi mai multe drumuri judeţene închise.

Ne puteți urmări și pe Google News