SUA: Tehnologia ce prezice intenţia criminală, transpusă din film în realitate

Departamentul American pentru Securitate Internă a testat o tehnologie care prezice producerea unor crime, aproape la fel ca în filmul SF "Minority Report", în care a jucat celebrul actor Tom Cruise, relatează publicaţia "The Telegraph".

Folosind camere video şi senzori, sistemul de prevenire a crimelor măsoară şi observă schimbări în mişcările oamenilor, schimbări în tonalitatea vocii şi în ritmul de vorbire. De asemenea, monitorizează respiraţia, mişcările ochilor, numărul clipirilor, alternaţiile în căldura emisă de corp şi calculează în acest fel probabilitatea ca individul respectiv să comită o infracţiune. Programul numit Tehnologia de Scanare a Viitorului (FAST) este deja în testare, pe un grup de angajaţi ai guvernului SUA, care s-au oferit voluntari în acest experiment. Primul test a avut loc într-un loc secret, în nord-estul Statelor Unite. Potrivit Departamentului de Securitate Internă nu era vorba despre un aeroport, ci o altă locaţie imensă, care se potriveşte unei astfel de operaţiuni. Aeroporturi, stadioane, concerte Sistemul ar putea fi folosit nu doar în aeroporturi, ci şi la punctele de trecere a frontierei şi la evenimente la care participă mult public, precum cele sportive sau congrese politice. Grupările de apărare a drepturilor omului au criticat deja sistemul din cauza încălcării dreptului la intimitate. În 2002, filmul realizat la  Hollywood, îl avea pe Tom Cruise în rolul unui poliţist specializat de la Departamentul Pre-Criminalitate. Acolo se foloseau şi persoane cu capacităţi parapsihologice care interpretau semnele transmise de tehnologie şi descriau intenţiile criminale ale unor indivizi.  Sistemul real este, însă, bazat pe camere video cu infraroşu şi echipamente care detectează nervozitatea şi agitaţia. <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/gn2sLUJ-eLk" height="315" width="633"></iframe>