În loc să finalizeze renovarea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, aflat în reparaţii de zece ani, conducerea instituţiei investeşte 300.000 de euro într-o clădire inadecvată arhitectonic.
Stabilimentul cu aspect bizar are forma unei cutii, înaltă de 12 metri şi cu laturile de câte 20 de metri şi este acoperită cu carton smolit prins cu şipci lungi de lemn. Clădirea a fost ridicată după un proiect al directorului Teatrului Naţional din Iaşi, Cristian Hadji- Culea, şi reprezintă o sală de spectacole cu o capacitate de 300 de locuri. Baraca, cu aspect „avangardist“, ar trebui să fie un amplasament provizioriu, pentru urmă- torii cinci ani, pentru spectacole. Asta în condiţiile în care clădirea Teatrului Naţional este închisă de doi ani pentru renovări.
Clădirea, o premieră în România, ar fi trebuit să fie gata încă de acum un an. Din cauza unor deficienţe în întocmirea proiectului înaintat Ministerului Culturii, nu s-au alocat bani pentru cumpărarea gradenelor, a instalaţiei de iluminat, sonorizării sau aparaturii de aer condiţionat. „Am făcut o notă la minister şi aşteptăm acum un răspuns în legătură cu banii necesari finaliză rii construcţiei“, a declarat Cristian Hadji-Culea.
„O oribilitate“
Unii dintre arhitecţii cunoscuţi ai Iaşiului cred însă că baraca, pentru care Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro, reprezintă un „monstru de kitsch“ care, pe deasupra, nu are nicio utilitate. „Din punctul meu de vedere e o oribilitate. Are nişte fundaţii enorme şi e supradimensionată pentru ce ar trebui să se întâmple acolo. Dar, luând în calcul că e provizorie şi că actorii trebuie să joace undeva, ar putea fi acceptată“, a declarat Mati Botezatu, membru al Ordinului Arhitecţilor Iaşi.
Clădirea Teatrului Naţional, datând din 1896, se află în reparaţii de aproape zece ani. De câteva luni, lucrările au încetat, conducerea motivând că, deocamdată, nu mai sunt fonduri. Cu toate acestea, Ministerul Culturii a alocat teatrului ieşean 24.000 de euro pentru un Mitsubishi L 300, necesar pentru „căratul decorurilor“, şi 150.000 de euro pentru două apartamente în zona centrală a oraşului, „necesare pentru invitaţi“.