Teatru rusesc, „ca la mama acasă”

Teatru rusesc, „ca la mama acasă”

Festivalul de Teatru de la Sibiu, care a durat timp de 11 zile, se încheie astăzi cu „Proiectul 3G”.

O ploaie de spectacole şi la propriu, şi la figurat: Sibiul a fost „metamorfozat” zilele acestea de zeiţa Thalia, ocrotitoarea teatrului, care s-a luptat din răsputeri să ţină ploaia în primele zile în chingile cerului înnegurat. Totuşi, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care se încheie astăzi după 11 zile, actorii, prinşi într-un maraton teatral, au continuat să joace în teatru, aer liber, în spaţii necovenţionale, uneori pe o vreme câinească, sub stropii reci de ploaie. Între extreme, de la poezie la violenţă

La începutul festivalului, a fost reprezentat un spectacol excepţional, „Livada de vişini”, de Anton Cehov, regizat de lituanianul Eimuntas Nekrosius, produs de Zeinab Seid-Zade din Rusia. Un Cehov autentic, jucat timp de patru ore, încărcat de sensibilitate şi de metafore, cu actori de un rafinament aparte, care au jucat un teatru rusesc veritabil, „ca la mama acasă”. A mai fost reprezentat ulterior „Doamna cu căţelul”, un Cehov produs în Georgia, în care a impresionat partea jucată cu păpuşi.

La cealaltă extremă, incendiarul regizor Andriy Zholdak a adus în Hala Simerom un „Woyzeck”, de Georg Büchner, violent, agresiv, un experiment extrem al rezistenţei fizice actoriceşti a ucrainenilor. Dacă Silviu Purcărete a fost prezent în festival cu trei spectacole - „Metamorfoze”, „Faust” şi „Uriaşii munţilor” -, Victor Ioan Frunză a adus „Portugalia” de la Baia Mare, iar Radu Afrim, spectacolul „Omul pernă” de la Brăila.

Ne puteți urmări și pe Google News

Personalităţi din lumea teatrală s-au perindat pe oraşul de pe Cibin, de la regizori importanţi (Silviu Purcărete, Yuriy Kordonskiy) la teatrologi de primă mână (George Banu, Ludmila Patlanjoglu) şi dramaturgi (Matei Vişniec şi Saviana Stănescu). Commedia dell’arte şi circ

Festivalul se încheie astăzi, de la ora 19.00, cu „Proiectul 3G”, un spectacol cu trei artişti sofisticaţi, care va fi reprezentat, pe scena Teatrului „Radu Stanca”. În spectacolul cu trimiteri filosofice şi interculturale joacă trei mari actori din străinătate: Dmitri, Alessandro Marchetti, Sennojo Shigeyama, veniţi din Elveţia, Italia şi Japonia.

„Spectacolul aparţine patrimoniului. Din distribuţie va face parte cel mai important actor de teatru nou (Akira Shigeyama - n.r.), considerat patrimoniu national, aflat sub protecţia împăratului Japoniei”, a declarat Constantin Chiriac, directorul festivalului de la Sibiu. „Împreună cu un producător din Japonia am gândit acest spectacol în închiderea festivalului, ca un dialog puternic al culturilor, cum sunt teatrul nou, commedia dell’arte din Italia, şi zona circului, reprezentată de Dmitri, unul dintre cei mai buni artişti ai circului din lume”, a subliniat Constantin Chiriac.