Anul 2018 a fost anul încrâncenărilor duse la paroxism pe scena politică. Anul Centenar a fost anul în care a dominat ura, în care nu s-a găsit nici măcar un numitor comun care să le dea românilor speranța că politicienii lucrează în interesul lor. Totuși, s-au petrecut și scene de comedie, iar naratorii au contribuit consistent la alimentarea uneia dintre caracteristicile acestui popor: haz de necaz.
Cum a scăpat Liviu Dragnea de niște asasini profesioniști, ce mesaj a lăsat cu limbă de moarte un senator american pentru români și episodul „răpirii” președintelui Comisiei Europene la aeroport - acestea sunt trei dintre evenimentele comice ale acestui an.
Cum i-a fentat Dragnea pe asasinii lui
În luna august, liderul PSD, pe terenul pregătit de Darius Vâlcov, care a adus, într-o doară, într-o emisiune tv, vorba că Liviu Dragnea ar fi fost ținta unei tentative de arentat, a ținut cu sufletul la gură publicul. El a relatat întâmplarea respectând etapele obligatorii ale unui roman polițist. Scena în care a reușit să scape de urmăritori nu a fost intuit de public. Asasinii lui i-au dat târcoale prin diverse locuri, i-au făcut semne din care reieșea clar că vor să-i facă de petrecanie, dar Dragnea a reușit să scape dintr-o ambuscadă temeinic organizată. Liderul PSD a povestit cum a scăpat el de moarte pe o stradă îngustă, blocat în față și spate de câte o mașină. „La câteva zile după asta, eram în zona 13 Septembrie, pe o străduță destul de îngustă. O mașină în față, o mașină în spate și ei încercau să deschidă ușa la mașină. Am reușit să scap, să îi pierd pe drum”, povestea Dragnea în luna august.
Și iubita lui, Irina, a fost urmărită, pe un drum de țară. „După Irina merge o maşină, a fost la ţară, chiar a mers în satul respective”, a povestit liderul social democrat. El a precizat că nu face aceste afirmaţii „ca să cer opiniei publice să mă creadă”. Deoarece asasinii au fost retrași fără să-și îndeplinească misiunea, nimeni nu a înțeles de ce a făcut politicianul aceste mărtusiri la mai mult de un an. Pentru că, în martie-aprilie 2017 îl hinghereau asasinii. Oricum, Liviu Dragnea a preferat să rămână expus oricărui asasin mai mult sau mai puțin profesionist. A refuzat, în continuare, paza de la Pahonțu (SPP), iar de pază private a spus că nu are bani.
Pe patul de moarte, cu gândul la Kovesi
Nici nu s-au terminat bine toate glumele făcute de români pe seama atentatului asupra lui Dragnea, că ambasadorul României la Washington, George Maior, a dat, chiar și pe fondul unui eveniment trist, alt motiv de uimire. Pe fondul disputelor create de scrisoarea trimisă de avocatul Rudolf Giuliani autorităților române, în care semnala abuzurile făcute în numele statului de drept, Maior a încercat să-l contracareze pe Giuliani cu un alt gigant al politicii americane.
La Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care a avut loc în 27 septembrie, Maior a l-a catalogat pe Giuliani drept un „personaj spumos” iar scrisoarea acestuia, „expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia Fostul director al SRI a mai spus că succesele procurorilor Kovesi și Augustin Lazăr au făcut valuri chiar și peste Ocean. Senatorul John McCain, care a încetat din viață cu câteva zile înainte, i-ar fi spus lui Maior, pe patul de moarte, că o apreciază pe Kovesi. „Chiar regretatul senator John McCain, aş vrea să vă spun că înainte de a muri, chiar mă pregăteam să revin în ţară pentru aceste evenimente, mi-a transmis direct faptul că apreciază în mod deosebit felul în care anumite instituţii, inclusiv cea condusă de doamna Kovesi, şi-au făcut datoria în ultimii doi ani, ceea ce a fost remarcabil din partea lui, având în vedere condiţia sa”, declara Maior.
Aventuri cu Juncker
În luna septembrie, o altă scenă, petrecută la aeroportul Băneasa, a rămas memorabilă. Premierul Viorica Dăncilă l-a pierdut pe președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, chiar în curte. Oficialul european a aterizat cu aproape o oră mai repede decât a fost anunțat. Până când premierul a ajuns la aeroport, acesta fusese îmbarcat și dus de acolo.
Președintele Comisiei Europene a aterizat pe aeroportul Băneasa, în 17 septembrie, în jurul orei 18. Jean Claude Juncker a așteptat câteva minute deoarece ar fi trebuit să fie întâmpinat de premierul Viorica Dăncilă, după care a decis să plece. Prim-ministrul Dăncilă nu a ajuns la aeroport în timp util, deși echipa de protocol a Guvernului a stat toată ziua acolo și a făcut pregătiri, ba chiar cineva a fost prezent pe pistă la sosirea avionului. Ulterior, s-a vehiculat informația potrivit căreia Serviciul de Pază și Protocol ar fi grăbit plecarea lui Juncker pentru a o pune pe Viorica Dăncilă într-o postură jenantă. „Urmare a unor informații publicate în spațiul public referitoare la așa zisa întârziere a premierului Viorica Dăncilă la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Biroul de presă al Guvernului face următoarele precizări: Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanța Delegației Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30, informații confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles. Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa. La ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunțat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România președintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunțată inițial. La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegația președintelui Comisiei Europene de la scara avionului și a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată”, susținea Guvernul într-un comunicat de presă.
Nici la plecare, președintele CE nu a fost mai norocos. S-a întâlnit cu premierul, și pe timpul vizitei, dar tot pe aeroport a mai fost un incident din cauza unui lift defect. Juncker și Dăncilă au discutat în salonul mic, deoarece, liftul nu mergea, iar salonul oficial este la etaj, iar președintele CE nu s-a putut deplasa pe scări, din cauza problemelor de sănătate.