Ţeapa anului: incredibila răzbunare a liderului ucrainenilor din România împotriva duşmanului său de moarte

Dumitru Morhan a pretins 80.000 de dolari şi 2,2 miliarde de lei vechi familiei fostului deputat Ştefan Tcaciuc, care a decedat. Contractele erau false, cei doi urându-se după ce-au fost prieteni la cataramă

Preşedintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), suceveanul Dumitru Morhan (52 de ani), a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Suceava la şase ani de închisoare pentru înşelăciune şi la un an şi şase luni pentru complicitate la evaziune fiscală. Decizia vine la o zi de la altă sentinţă dată într-un dosar în care inculpat este liderul UDUR, dosar în care a fost condamnat tot la şase ani de închisoare pentru tentativă de înşelăciune, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis recursul şi a trimis spre rejudecare cauza. Doi prieteni deveniţi duşmani de moarte În dosarul întors la judecată zilele trecute, preşedintele UDUR este acuzat că ar fi încercat s-o înşele pe văduva ex-deputatului Ştefan Tcaciuc, decedat în 2005. Morhan susţine că în 2001 şi în 2003 i-ar fi împrumutat fostului deputat Ştefan Tcaciuc, pe atunci preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, 80.000 de dolari şi 2,2 miliarde de lei vechi, prezentând şi două contracte încheiate în acest sens. Cei doi, Morhan şi Tcaciuc au condus la un moment dat, împreună, Uniunea Ucrainenilor din România. În 2003, însă, au devenit duşmani, după ce Tcaciuc l-a exclus pe Morhan, pentru mai multe nereguli, din formaţiune. Ulterior, Dumitru Morhan a înfiinţat Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR) şi a început o campanie de denigrare împotriva deputatului Tcaciuc. Incredibila falsificare a unor contracte de împrumut După moartea fostului deputat, Morhan a continuat să încerce în instanţă restituirea celor două împrumuturi, calculând şi dobânzile şi penalităţile la zi. În total, susţinea liderul UDUR, avea de primit 97.643 de dolari şi circa 2,6 miliarde de lei vechi. Ulterior, însă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au descoperit în urma unei anchete că, în realitate, răposatul Ştefan Tcaciuc nu a luat niciodată acele împrumuturi, totul fiind o mega-escrocherie pusă la cale de Morhan. Dumitru Morhan, se arată în rechizitoriu, a falsificat pur şi simplu nişte formulare tipizate, făcute pentru alegerile din 2000, formulare în alb pe care era doar antetul Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), ştampila şi semnătura preşedintelui, Ştefan Tcaciuc. Având semnătura originală a lui Tcaciuc (cu o pastă neagră de pix), Morhan nu a făcut decât să completeze la un calculator aşa-zisele sume împrumutate de el preşedintelui de atunci al UUR. Dumitru Morhan a fost găsit vinovat şi condamnat la şase ani de închisoare. Morhan se apără: "Voi demonstra adevărul" Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii acestei instanţe admiţând acum două zile recursul preşedintelui UDUR, casarea ultimei sentinţe şi trimiterea dosarului spre rejudecare. "Mereu am fost nevinovat şi soluţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dovedeşte că nu am înşelat pe nimeni. În următoarea etapă voi demonstra adevărul, şi asta în ciuda tuturor celor care au încercat să mă distrugă", a declarat Morhan. Dumitru Morhan a fost condamnat ieri într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Suceava încă din anul 2006. Preşedintele UDUR este acuzat că, împreună cu un alt individ, a înşelat în 2004 o firmă din Bucureşti de la care a încasat în total 3,5 miliarde de lei vechi pentru a-i vinde produse de balastieră, produse care însă nu au mai fost livrate. Soluţia nu este definitivă. Dumitru Morhan susţine că este nevinovat şi că de fapt firma pe care procurorii îl acuză că ar fi înşelat-o ar avea o datorie la el de trei milioane de euro. ALTĂ ŢEAPĂ 680.000 de euro evaporaţi cât ai clipi Preşedintele UDUR este cercetat penal şi într-un alt dosar, fiind acuzat de o ţeapă de aproape 700.000 de euro. Anchetatorii susţin că, în calitate de manager general al unei societăţi comerciale, Morhan a folosit mai multe documente contabile prin care "umfla" cu mult situaţia financiară a societăţii, în vederea obţinerii a trei contracte de leasing financiar. A cumpărat opt autovehicule şi utilaje. "Suspectul a refuzat să restituie cele opt autovehicule după rezilierea contractelor de către societatea de leasing, producând un prejudiciu de 680.000 euro", se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Şi de această dată Morhan a venit cu o explicaţie uluitoare: "Camioanele mi-au fost furate de la firmă. Eu am fost cel înşelat. Le-am dat în chirie. Când m-am dus după ele, nu mai erau. Am contracte cu semnături, cu totul în regulă...".