Evenimentul Zilei > Opinii > Te duci la restaurant sau la hotel cu amanta, Statul va ști. Datele tale de identitate sunt stocate în scanerul de la intrare
Te duci la restaurant sau la hotel cu amanta, Statul va ști. Datele tale de identitate sunt stocate în scanerul de la intrare

Te duci la restaurant sau la hotel cu amanta, Statul va ști. Datele tale de identitate sunt stocate în scanerul de la intrare

Se întâmplă lucruri. Bune. În ceasul al 12-lea, dar e de bine. Până ajungem la povestea cu spionarea oricăruia dintre noi, care intrăm undeva în baza certificatului verde, și la încălcarea legii chiar de către autoritățile statului, am să trec în revistă „cadourile” făcute ieri de guvernanți.

Merită să ne mai bucurăm nițel de promisiuni. Cresc bursele și salariile profesorilor.

S-a găsit soluție și, în pragul catastrofei medicale produse de pandemie: vreo 300 de pacienți cu Covid vor fi trimiși la spitale din străinătate.

S-au făcut precizări clare că în spații libere, neaglomerate, nu se poartă mască.

1 miliard de lei sunt scoși din Fondul de rezervă și alocați primăriilor și Consiliilor județene.

Iar premierul interimar Florin Cîțu a dat poporului vestea cea mare: Facturile nu ne vor cocoșa!

„Am văzut și evoluția prețurilor în ultima perioadă și am luat decizia ca PNL şi Guvernul să susțină plafonarea prețurilor în România. Va fi o decizie luată în prima şedinţă de guvern după ce se va rezolva criza. Deci vom susține plafonarea prețului la energie la prețurile pe care le vedem în această perioadă acum. De aceea avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunț în perioada următoare să nu se chinuie, pentru că vom folosi plafonarea la prețurile actuale”.

Acum, după ce v-ați bucurat sau v-ați distrat de asemenea vești (funcție de simpatiile politice), să trecem la o treabă serioasă. La o dezvăluire care, mărturisesc, mie mi-a cam provocat nervi dintr-un motiv simplu, dar corect: e vorba de încălcarea unei legi. Legea datelor personale de care noi ne izbim des și pe care suntem obligați să o afișăm pe fiecare site și, evident, să o respectăm.

Nu mai intru în amănuntele acestei legi, dar știți fiecare dintre dumneavoastră că datele personale – nume, prenume, adresă, data nașterii, CNP etc. trebuie protejate și nu le dați oricui și oriunde, mai ales dacă nu aveți o convenție în sensul legii cu entitatea care vi le cere.

Ei bine, am constatat cu surprindere că oriunde ai merge, singur sau însoțit, iar la intrare ți se cere certificatul verde, numele complet și data nașterii de pe acesta rămân stocate în scanerul angajatului unității respective.

Codul QR de pe certificatul verde, necesar pentru a intra într-un restaurant, cafenea, la cinema, teatru sau hotel pentru că arată că ești vaccinat, este scanat. Angajații restaurantelor și-au descărcat deja și aplicațiile care vor arăta dacă un document este fals sau nu. Totul este pus la punct.

Ospătarul sau patronul localului va ști exact cine a stat la masa 5, cu nume, prenume și data nașterii, ultima necesară pentru o identificare clară. De exemplu, dacă niște politicieni pun și ei de o negociere într-un local discret, sau niște oameni de afaceri beau o șampanie pe interes cu niște funcționari publici… undeva, cândva se va ști exact.

Ba mai rău! Se duce VIP-ul la un hotel cu amanta și i se scanează codul QR cu datele de identificare. Se duce naibii intimitatea, viața personală.

„Spionilor” de la DNA, DIICOT sau servicii li se va ușura munca în cazul unui eventual probatoriu.

Așteptăm dinspre Ministerul de Interne, poate chiar de la secretarul de stat Raed Arafat care a fost un bun comunicator cu privire la obligativitatea certificatelor verzi, o explicație legată de încălcare legii GPDR, a datelor personale. Chiar e o problemă serioasă atâta vreme cât orice român e obligat să respecte această lege, altfel e supus sancționării. De ce să o încalce Statul? În ce scop au fost introduse pe codul QR datele personale și cine a venit cu această propunere?

În chestiunea asta nu mai poate fi vorba nici despre exagerări, nici de „le impunem Lor”, că „Noi fumăm pe ascuns”.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.