Agresorii jandarmilor de la protestele din 10 august au primit pedepse extrem de blânde. Astfel, cei care au lovit-o pe jandermirița Ștefania și pe colegul său nu vor merge după gratii, iar despăgubirele sunt unele modice.
Instanța a decis ca Ștefania să primească 10.000 de euro, în timp ce celălalt jandarm lovit, nu obține nimic. Mai mult, nici unul dintre cei care au bătut-o pe tânără și i-au furat pistolul nu vor ajunge la închisoare.
Judecătoria Sectorului 1 a decis, chiar înainte de Crăciun, că agresorii jandarmeriței Ștefania de la protestele din 10 august 2018 scapă de închisoare cu executare și vor plăti o sumă destul de mică de bani către jandarmeriță și Spitalul de Urgență.
Ștefania va primi 10.000 euro de la 3 agresori, deși solicitase despăgubiri de 100.000 euro. Celălalt jandarm lovit la proteste nu va primi nici un ban și la fel Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, care se constituiseră în părți civile.
Agresorii au primit doar închisoare cu suspendare și vor trebui să presteze muncă în folosul societății la Arhiepiscopia București, la o școală din Chiajna, la Administrația Cimitirelor sau Protecția Copilului. De asemenea, aceștia nu vor mai avea voie în următorii ani să mai meragă la proteste, meciuri sau concerte – tot ceea ce înseamnă adunări publice. Decizia nu este definitivă, transmite Antena3.