Crime care AU ÎNGROZIT Bucureștiul. Taximetristul morţii

În 1999, Curtea Supremă de Justiţie îl condamna pe numitul Adrian Stroe la închisoare pe viaţă pentru o triplă crimă. Procesul a fost doar o formalitate: Stroe era considerat de toţi doar un epigon “valoros”al lui Ion Râmaru, celebrul asasin în serie şi fusese trimis în faţa judecătorilor pentru uciderea a trei femei.

A fost supranumit de anchetatori, de gazetari şi de marele public “taximetristul morţii”, iar mult mai târziu, la închisoare, unii i-au zis “Pastorul”. Trecerea de la religia crimei la o confesiune neo-protestantă a durat vreo 8-10 ani în cazul Stroe, dar pentru el, scurgerea timpului nu mai avea demult vreo semnificaţie aparte. Până în 1992, când a debutat seria crimelor, Adrian Stroe (zis Mesevistu, fiindcă MSV era abrevierea pentru “Munca silnică pe Viaţă”, denumirea de dinainte de ‘89 a detenţiei pe viaţă). a fost un cunoscut “normal”, aproape “firesc” al Poliţiei. Ca taximetrist intrase de timpuriu în legătură cu lumea subterană a pegrei bucureştene, devenind “cărăuşul” unor interlopi. S-a ferit, însă, de necazuri, şi i-a reuşit. Prestigiul de familist, de tip “şcolit” (terminase Facultatea de Construcţii din Bucureşti şi urmase la seral cursurile de arhitectură), respectiv de “om muncitor”, i-au oferit o oarecare popularitate în cercurile prin care s-a învârtit. Mecanismul auto-distrugerii  După o palidă carieră de inginer (lucrase şi la Casa Poporului), Stroe a optat definitiv pentru taximetrie şi a început "vânătoarea" de clienţi: şi-a făcut o reţea de clienţi, recrutaţi în majoritate din rândul proxeneţilor, prostituatelor, şmenarilor care, în pofida îndeletnicirilor ilegale sau dubioase, erau ştiuţi de el ca având “onoare”. Cu timpul, încrederea reciprocă a crescut şi Stroe a început să fie sunat la orice oră din zi şi din noapte, inducându-i o oarecare solidaritate cu mediile interlope, dar şi obişnuinţa de a lucra noaptea. Stroe cunoştea acum “fete”, învăţase “vadurile”, mecanismele complicate ale fabricii de bani din prostituţie, din comerţul cu droguri, cu arme sau jocuri de noroc. Traiul prelungit în acest viespar al infracţiunii care este cartierul Rahova din Bucureşti, i-au ascuţit şi instinctele de “vânător” şi de “făcător de bani”. Trădat, dar răzbunat În iarna grea anului 1992, după ce suspectase că una dintre “fetele” pe care o găzduia i-ar fi furat bijuterii şi bani din casă, a trecut pentru prima dată la acţiune. A invitat-o pe Lavinia (22 ani), după un obicei mafiot consacrat, la o “plimbare cu maşina”, a parcat într-un loc ferit de pe malul lacului Cernica şi a sugrumat-o pe tânără.. Apoi a dezbrăcat-o şi a aruncat-o în apă, în speranţa că îşi va putea ascunde fapta. A fost un început greu şi uşor, totodată. Avea să povestească mai târziu presei: „Pe Svetlana (25 de ani) am omorât-o în acelaşi mod. Am strangulat-o. Nu m-am gândit nici o clipă să anunţ poliţia în legătură cu furturile alea care mă rodeau. Credeam că orice pedeapsă pe care ar fi primit-o era mult prea mică pentru orgoliul meu rănit. După Svetlana, a urmat Mariana Biltic, avea 23 ani şi era vânzătoare la un magazin de cristaluri. Era certată cu părinţii din cauza legăturii ei cu un bărbat pe care aceştia nu-l agreau. Am dus-o la ea acasă să-şi ia din lucruri şi ai ei nici măcar nu au primit-o în casă. Atunci am îmbrăcat-o eu şi am luat-o la mine. Pe 15 august, de Sfânta Maria, era ziua ei onomastică. M-am dus cu maşina şi am luat-o de la serviciu. Îi cumpărasem o pereche de pantofi de lac si un buchet imens de flori. De faţă cu colegele ei, şi-a probat cadoul, iar perechea ei veche de pantofi am luat-o şi am aruncat-o în portbagaj. Am plecat la iarbă verde să sărbătorim evenimentul şi i-am cântat "La mulţi ani!". Când să urcăm în maşină. Mariana mi-a spus că vrea să o duc la ea acasă. I s-a desfăcut atunci geanta şi am văzut înăuntru două dintre bijuteriile mele. Mi s-a înceţoşat mintea şi am sugrumat-o acolo. Am vrut să o arunc şi pe ea în Cernica, dar nu am putut pentru ca era prea multă lume pe-acolo.         Am dus-o într-un şant si i-am dat foc“. Totul din ceruri, puţine de pe pământ Adrian Stroe are o fetiţă, Arabela, pe care nu a mai văzut-o de când a fost întemniţat, dar nici nu şi-ar dori ca puştoaica să vină în vizită, la sala de vorbitor. Oricum, puşcăria i-a adus, cumva, o viaţă nouă din cel puţin două puncte de vedere: l-a descoperit pe Dumnezeu şi s-a încreştinat (a trecut în Anul sfârşitului Lumii, 2000, la adventişti), iar apoi s-a căsătorit cu o tânără care îi scria de mai mult timp. Daniela este o profesoară de limba engleză care, începând din 2001, i-a scris tot timpul cât a stat în Penitenciarul Rahova şi cu care s-a întâlnit ulterior, periodic. În 2007, după “model american”, s-au căsătorit: ocazia “picase” bine, se aprobase şi legea vizitelor conjugale. La oficierea slujbei au participat patru pastori. Unul evanghelic, unul adventist, unul baptist şi un penticostal. În pelerinajul făcut între penitenciarele Jilava, Rahova sau Giurgiu a avut timp să reflecteze asupra unui magic adevăr: omul Adrian Stroe ajunsese să cunoască aproape totul din ce este în ceruri, dar ştia atât de puţine despre ce anume este pe pământ. Astăzi, încă se mai gândeşte  la asta.