Ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, crede că producătorii, procesatorii şi lanţurile de mari magazine vor ajunge în cele din urmă la o înţelegere. Statul va media negocierea şi ar putea stabili prin lege reguli pentru taxele de raft.
EVZ: În tot acest proces de negociere dintre lanţurile de supermarketuri şi procesatori pare să lipsească un actor important: consumatorul. Pe el cine îl reprezintă? Dacian Cioloş: Reprezentarea consumatorului se poate face prin asociaţii. În România e foarte greu să asociezi oamenii ca să-şi susţină un interes şi să depună eforturi în structuri neguvernamentale pentru a-şi apăra un interes, fără a fi retribuiţi. E vorba, probabil, şi de o conştiinţă a acţiunii publice. Şi eu mă confrunt cu lipsa aceasta de interes în rândul producă torilor. Ce să mai vorbim de consumatori, care au un interes destul de difuz şi destul de amestecat, pentru că sunt consumatori de produse alimentare, consumatori de textile etc. Nici nu au ocazia să se întâlnească şi să discute între ei. La negocierile de la Ministerul Agriculturii dintre producători, procesatori şi retaileri a participat şi o asociaţie care susţinea că apără interesele consumatorilor. Nu ştiu ce reprezentativitate avea aceasta, dar ideea că există e de salutat. „Nu pot să garantez reduceri de preţuri“
Sunteţi abia la începutul negocierilor. Ce credeţi, se va reflecta toată această dezbatere într-un preţ mai bun pentru consumator? Interesul imediat al consumatorului ar fi să vadă în raft nişte produse care să fie mai ieftine sau să nu fie artificial mai scumpe. Eu nu pot să garantez că vor fi imediat reduceri de preţuri. Până la urmă, tot ceea ce poate să facă ministerul în tot acest proces de negociere este să modereze discuţii între actorii care joacă pe terenul respectiv. Apoi, într-o a doua etapă, intervenim cu reglementări legislative. Suntem pe un teren virgin cumva: pe de o parte, hipermarketurile s-au instalat de câţiva ani şi a avut loc o dezvoltare destul de accelerată, pe de altă parte, nu prea există tradiţie la noi pentru negocieri, discuţii, coduri de bune practici între procesatori şi distribuitori. Ce caută ministerul în toată povestea asta? În Franţa, de pildă, procesatorii au câştigat la tribunal daune de un milion de euro pentru practici incorecte ale unui lanţ de hipermarketuri. De ce nu se duc procesatorii români în justiţie? Probabil că şi ei caută soluţii amiabile, mai rapide decât cele pe care le poate da justiţia. Ministerul apare în toată această negociere pentru că este vorba de sectorul alimentar, despre lanţul alimentar. E în responsabilitatea ministerului ce se întâmplă pe filieră, de la furcă la furculiţă. Adică ceea ce se întâmplă de la producătorul agricol până la consumator. Produse cât mai „transparente“
Pe lângă un set de bune practici, poate stabili ministerul şi un „catalog de preţuri“?
Nici nu poate fi vorba de un catalog de preţuri pornind de la aceste discuţii. Să fie clar, Ministerul Agriculturii nu intermediază negocieri de preţuri între producători şi procesatori, ci intermediază cadrul în care se negociază relaţia dintre cele două părţi. Noi ne asigurăm că se respectă regulile liberei concurenţe şi regulile pieţei. Am spus-o de la început: dacă Ministerul Agriculturii se implică, face asta pentru transparenţă şi pentru a se asigura că, aşa cum agricultorii sunt transparenţi privind producţia agricolă - pentru că ei primesc subvenţii pentru producţie şi fac publice costurile şi preţurile -, la fel şi procesatorii trebuie să fie transparenţi. Şi în activitatea comercială, produsul trebuie să fie „transparent“ până ce ajunge la consumator - adică să ştim ce taxe şi adaosuri înglobează preţul de la raft. Ministerul Agriculturii nu poate stabili nici preţ de intervenţie, niciun altfel de preţ, dar trebuie să creeze cadrul legal.
Aţi spus un cuvânt foarte important: transparenţă. Retailerii vin acum şi spun: să pună şi procesatorii contractele pe masă. Dv. aţi văzut măcar unul dintre contractele semnate de un lanţ de magazine cu furnizorii?
Nu l-am văzut şi nici nu ştiu dacă mie, ca ministru, un contract de acest sens mi-ar furniza cine ştie ce date. Grupul de lucru care se înfiinţează la nivelul guvernului nu va fi format neapărat din miniştri, ci din experţi din ministere. M-au şi întrebat deja o serie de jurnalişti: cum va arăta ghidul de bune practici, cum o să procedaţi pentru a fi respectat. Ei, de asta se vor ocupa specialiştii care fac parte din grupul de lucru. De asta e important să participe şi Ministerul Comerţului - care va şi coordona toată această activitate. Trebuie să ţinem seama şi de reglementările deja existente în domeniul comerţului. Mai întâi vom vedea dacă aceste reguli deja existente se respectă în relaţia furnizori-comercianţi. Dacă ele sunt depăşite, vom face altele noi. Fiecare minister implicat - cel al Agriculturii, al Comerţului şi cel al Finanţelor - va verifica dacă aceste reguli se respectă în fiecare din domeniile pe care le supraveghează.
„La început, se întrebau de ce nu se implică guvernul; acum, se spune că avem un scop electoral“
Se spune că de fiecare dată când vrei să îngropi o problemă mai faci un comitet. Mai nou, un grup de lucru. Va fi gata acest ghid până la finalizarea mandatului actualului guvern? Sincer, nu intenţionăm să prelungim inutil discuţiile. Nu cred că ar trebui să ajungem la un document foarte stufos: cu cât va fi mai complicat acest document-cadru, cu atât va fi mai greu de aplicat. Cred că ar trebui să ne limităm la nişte principii. Primul pas: un memorandum
Nu puteţi avansa acum un termen? Nu. Asta o vor putea face specialiştii din grupul de lucru. Deocamdată, a fost aprobat memorandumul prin care guvernul a acceptat înfiinţarea acestui grup de lucru. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a venit cu propunerea ca acest grup de lucru să facă un proiect de act normativ, care să reglementeze lucruri care acum nu sunt prea clare în relaţia dintre retaileri şi producători/procesatori. Unele dintre aceste principii pot fi doar agreate de părţi, dar altele - cum ar fi modul cum se calculează şi se stabilesc aceste taxe (de acces în magazine - n.r.) - poate ar trebui să fie clarificate, pentru a nu exista derapaje şi abuzuri. Ca să asigurăm transparenţa, poate că anumite lucruri ar trebui să fie spuse clar, să nu se lase loc la interpretări. Nu e un joc politic în an electoral? Când vine vorba de preţurile la mâncare, românii sunt foarte sensibili, de cele mai multe ori la preţ şi de foarte puţine ori la calitate... După prima întâlnire a grupului de lucru, cred că vom putea stabili şi un calendar precis sau să dăm membrilor grupului respectiv un termen-limită până la care să vină cu nişte concluzii. Vă repet, nu este vorba de nicio acţiune cu iz electoral. Vedeţi, asta e paradoxal şi curios în acelaşi timp. Dacă la început existau voci care spuneau de ce nu se implică guvernul, Ministerul Agriculturii - pentru că e vorba de produse alimentare -, acum, dacă se implică, există voci care spun că avem un scop electoral. Pentru mine, ca ministru al agriculturii, principala politică pe care o fac şi pe care ştiu cât de cât să o fac este cea agricolă. Preţul de referinţă - doar un acord între părţi
În negocierile dintre producătorii şi procesatorii de lapte s-a ajuns din nou la un aşa-zis preţ de referinţă. Poate oferi procesatorul mai puţin decât preţul de referinţă pe litrul de lapte? Preţul de referinţă este un anumit nivel de negociere pentru un produs care are o anumită calitate-standard. De aici, negociezi un preţ mai mic sau mai mare, în funcţie de anumite condiţii: cantitate livrată, calitate, costuri de colectare etc. E un acord: nu e nimic oficial, nu e nimic semnat, nu e nimic contractual. Pe de altă parte, vorbim despre un produs perisabil care pleacă de la producător şi ajunge la consumator, şi pe acest lanţ toată lumea trebuie să trăiască! Negocieri după specificul produsului
De ce vreţi să discutaţi cu fiecare filieră de produs în parte? Vreţi să loviţi în unitatea producătorilor? Discuţiile pe filiere nu vor rupe unitatea, aşa cum spuneau unii: „Ministerul vrea să rupă în bucăţi patronatul din industria alimentară sau retailerii tocmai pentru a le slăbi puterea“. Sunt anumite principii aplicabile la toate sectoarele - cum ar fi anumite taxe sau alte clauze contractuale - , dar sunt şi anumite elemente care ţin de specificul produsului. Una e să vinzi legume şi fructe proaspete, alta e să vinzi lapte, pâine sau mezeluri care se pot păstra într-un magazin mai mult timp. Dacă la lapte avem în aceste structuri producătorii şi procesatorii, în sectorul legume-fructe ar fi de neconceput o asemenea structură fără prezenţa distribuitorului. ÎNTÅRZIERI SAU SALVGARDARE?
Nevoia de încredere din partea UE Am avut deja vreo trei termene până acum pentru plata banilor europeni destinaţi producătorilor agricoli... Dacă am fi dat banii mai repede şi s-ar fi aplicat clauza de salvgardare, s-ar fi discutat apoi interminabil şi, probabil, justificat: uite, nu ne-am făcut treaba cum trebuie şi am pierdut 25% din fonduri. Eu nu spun că e un lucru bun că s-a întârziat sau că e totul perfect la Ministerul Agriculturii sau la Agenţia de Plăţi. Dar tot ce am făcut a fost pentru a câştiga încrederea forurilor europene, pentru că avem în faţă cel puţin 7 ani, timp în care vom beneficia de aceste fonduri. Vom da şi ceva bani înapoi? Nu vom trimite înapoi bani decât în cazul în care unii producători şi-au declarat greşit suprafeţele. De bine, de rău, dincolo de aceste întârzieri la subvenţii, pe drept reclamate de producători, lucrurile se pot stabiliza, pentru că mecanismul de subvenţii nu se va schimba de la an la an. Ei ştiu de acum înainte cam pe ce pot să-şi facă calcule. După un an şi trei luni de la aderarea la UE, simte ţăranul român vreo binefacere sau doar rigorile noului sistem? Ţăranul român, agricultorul în general, ar trebui să ştie că acolo, la Bruxelles, se iau decizii care îi vor afecta viaţa. Pentru a face parte din decizie, el trebuie să fie reprezentat. Acesta e un unghi de abordare a relaţiei cu UE foarte puţin prezent în dezbaterea de la noi. Poziţia agricultorilor din România nu e doar influenţată de Politica Agricolă Comună (PAC), ci poate, la rândul ei, să influenţeze PAC. Le cereţi şi agricultorilor să-şi facă propria strategie? N-am cerut niciodată ca agricultorii să vină cu o strategie stufoasă. Dar trebuie să înţeleagă că parteneriatul dintre noi şi producători nu are ca obiectiv doar atenuarea conflictelor, ci trebuie să ducă şi la o îmbunătăţire a activităţii ministerului. CU DOUĂ TĂIŞURI Asocierea agricultorilor: producţie declarată, venituri mai mari, impozite pe măsură
Ce trebuie să facă un producător de cartofi, de pildă, din zona Braşovului, cu câteva hectare de teren, ca să-şi vândă producţia mai bine? Problema cea mai mare a acestui producător este legată de capacitatea de colectare, de stocare şi de distribuţie. Sunt producători cu 2-3 hectare care pot să câştige bine dacă valorifică produsul la un preţ bun. Distribuţia şi capacitatea de a furniza ritmic produsul respectiv, de a-l „standardiza“ - adică a-l sorta, toate acestea aduc un preţ bun. O mare parte din producţie se vinde la negru Şi îşi permite să investească în aşa ceva? Acum, producătorul vinde producţia în câmp. Capacităţile de depozitare, dar şi alte facilităţi de care are nevoie producătorul nostru de lângă Braşov pot fi realizate cu bani din subvenţii. În sectorul legume-fructe, noi dăm acest sprijin doar pentru grupuri de producători. Dacă nu rezolvăm problema colectării şi concentrării producţiei apar intermediarii, speculatorii. De ce nu se asociază micii producători? A fi membru într-un grup de producători presupune să-ţi declari producţia. La noi se vinde foarte mult la negru. Şi pentru micul producător, taxele, impozitele sunt destul de ridicate faţă de câştigul pe care îl are. Şi birocraţia este foarte mare. Iar producătorii agricoli nu au timp la dispoziţie: ei nu pot aştepta până anul următor să li se ramburseze TVA, de vreme ce au nevoie imediat de bani pentru înfiinţarea altor culturi. Tratament fiscal preferenţial
Se poate face ceva în sensul modificării „tratamentului fiscal“ pentru producătorii agricoli? Am mai susţinut în discuţii cu ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, aceste lucruri şi am pornit de la ideea că nu cred că Finanţele ar avea de pierdut în acest sector, mai ales că o cantitate foarte mică de legume-fructe e fiscalizată. Reducerea unor taxe sau acordarea unor facilităţi fiscale în domeniu nu ar face decât să-i încurajeze pe producători. Paradoxal, noi importăm produse proaspete, deşi le avem şi aici, dar nu reuşim să le aducem pe cele autohtone în rafturile din hipermarket. Sunt mari oportunităţi de realizare a acestor puncte de colectare şi cu finanţări europene. Pentru legume-fructe sunt promise, de ani întregi, nişte pieţe ambulante. Ştiţi să existe aşa ceva undeva în ţară? Aici sunt mai multe lucruri de lămurit. E drept, timpul trece repede şi nici eu nu reuşesc să fac lucrurile cu rapiditatea cu care mi-aş fi dorit să fie rezolvate. Dincolo de orice bună-voinţă, suntem într-un sistem administrativ care este şi puţin birocratic. INDEPENDENŢĂ
Bani pentru 7 milioane de hectare cultivate Ştim, din cele 9 milioane de hectare de teren arabil, cât se cultivă efectiv? Mi-e destul de greu să dau un răspuns. O să vedem cât se va cultiva anul acesta. Ştim deja că în toamnă s-au înfiinţat culturi pe aproape 4 milioane de hectare. Probabil că în primăvară avem culturi pe alte 3 milioane de hectare, vom vedea la sfârşitul perioadei. De ce variază suprafaţa cultivată de la an la an? Suprafaţa variază nu doar în funcţie de condiţiile climatice, ci şi în funcţie de preţuri şi de gradul de siguranţă de a vinde producţia la un preţ care să acopere măcar costurile. Anul trecut, în toamnă, s-a cultivat o suprafaţă importantă pentru că a existat şi acea subvenţie. În mod normal, în această primăvară ar trebui să se cultive suprafeţe importante pentru că aşa cum a câştigat anul trecut, mult, puţin, agricultorul a avut ceva bani. Subvenţia dată în toamnă ar trebui să acopere şi aceste costuri. Vine acum şi ajutorul pentru motorină, despre care e drept că agricultorii susţin că nu e suficient... Avem şi creditul de producţie, care e destul de avantajos. Se poate garanta la bănci cu producţia sau utilajele... Producătorul nostru de cartofi, de exemplu, ce subvenţii a avut la dispoziţie? A avut subvenţie în toamnă de 450-500 de lei pe hectar, în bonuri valorice, pe care a primit-o pentru că a demonstrat că înfiinţează cultura. Şi-a plătit cu aceşti bani sămânţa şi lucrările agricole. Apoi au venit banii pentru motorină, pentru 38 de litri pe hectar, creditul de producţie care acoperă destul la hectar, pe care îl va rambursa în toamnă, minus o anumită parte între 10% şi 30% din valoarea creditului. Această diferenţă o suportă Ministerul Agriculturii. De la Uniunea Europeană a venit ceva? De două săptămâni, producătorii au început să primească şi subvenţia de la Uniunea Europeană pentru suprafaţa declarată, plus plăţile complementare de la bugetul de stat. Câte 50 de euro pentru suprafeţe care nu sunt cultivate, dar pe care sunt menţinute bunele practici agricole, şi în medie de 98 de euro pentru fiecare hectar cultivat. Subvenţiile rezolvă însă o problemă de moment: fac rentabilă cultura acum şi acoperă costurile de producţie. Dacă însă ne limităm doar la asta, n-am rezolvat problemele agriculturii, nu realizăm ceea ce se numeşte o dezvoltare durabilă a agriculturii.