Nelu Tătaru a declarat vineri, la Craiova, referitor la informaţiile apărute în spaţiul public despre angajarea în minister a unei tinere cântăreţe, că aceasta nu are contract de muncă cu Ministerul Sănătăţii şi nu este angajata instituţiei.
Tătaru a punctat că a dispus o anchetă internă la Resurse Umane pentru a verifica informaţiile apărute în spaţiul public.
"Am sesizat-o şi eu din presă, noi nu avem până în acest moment niciun contract de muncă semnat pe acest nume, niciun ordin de ministru. Am deschis, este deja o anchetă internă la Resurse Umane, să evaluăm cele sesizate de dumneavoastră. Nu este angajată la Ministerul Sănătăţii. Nu are contract de muncă, nu are niciun ordin de ministru semnat. De aceea văzând acele imagini, am dispus o anchetă internă la Resurse Umane, să verifice acele legitimaţii, dacă sunt false sau nu", a spus ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
În spaţiul public au apărut informaţii privind angajarea unei tinere cântăreţe în vârstă de 24 de ani la o direcţie din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Codruța Elena Filip,în vârstă de 24 de ani, este cântăreață și fotomodel. Aceasta a fost angajată de curând la ministerul Sănătății.
Artista se va ocupa de gestionarea Spitalelor Regionale.
Tânăra a fost angajată fără concurs pe funcţia de consilier debutant la Direcţia Monitorizare, Implementare Spitale Regionale din minister.
La interviul pe care l-a susținut pentru angajare, Elena Filip a obținut un punctaj de 89,33.
Ocuparea funcției de consilier debutant fără concurs a avut la bază Ordinul de Ministru nr.905/26.05.2020, semnat de ministrul Nelu Tătaru, prin care s-a aprobat metodologia de ocupare, fără concurs a posturilor vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, conform art.11 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 din 26.05.2020.
Cântăreaţa s-a remarcat în urma afișării relației pe care o are cu Valentin Sanfira, cântărețul de muzică populară și prezentatorul unei emisiuni TV.
Colaborarea cu compozitorul Victor Lavric i-a adus Codruței Filip faima națională la fel și participarea sa în calitate de concurent la emisiune „X Factor” unde din păcate a reușit să obțină numai doi de „Da”.
Presa mondenă a relatat în primăvara acestui an că tânăra Codruța Filip s-a născut în localitatea Tătăruși, dar locuiește în Iași. După absolvirea liceului Pedagogic „Vasile Lupu” și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Apoi a urmat cursurile unui master în Drept European, potrivit romaniatv.net