În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un grav accident rutier în care și-a pierdut viața Dani Vicol. Procurorii spuneau că la momentul producerii accidentului din 8 septembrie 2019 Mario Iorgulescu, care conducea un autoturism Aston Martin, era băut, având o alcoolemie de 1,96 g/l și consumase cocaină.

Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, se îndrepta spre un club din Parcul Herăstrău și a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 de kilometri la oră, în intersecția dintre Șoseaua Chitilei și strada Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de kilometri la oră în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă.

După accident, Iorguescu Jr. a fost scos din țară și a fost internat într-o clinică din Milano. Ulterior, autoritățile au emis un mandat de urmărire internațională pentru Mario Iorgulescu, iar în urmă cu o lună, Tribunalul București admitea cererea de a fi emis un mandat de arestare în lipsă pentru acesta. Familia lui Dani Vicol a răbufnit după decizia autorităților.

Pentru noi este o zi la fel de tristă precum cea în care a murit copilul nostru. Soția plânge fără oprire. Noi cerem dreptate pentru copilul nostru, dar acest lucru nu este posibil pentru cei săraci. Oamenii bogati fac ce vor în țara asta, pentru ei nu există legi. Sunt atâtea luni în care nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne uităm la casete video cu copilul nostru și să ne întrebăm de ce ne-a dat Dumnezeu tocmai nouă o asemenea durere.

Ceea ce se întâmplă este pur și simplu o bătaie de joc. Știam că asta se va întâmpla, am spus demult public că Gino îl va scăpa pe băiatul lui de închisoare. Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux, nu îl întreabă nimeni, nimic”, a declarat tatăl lui Dani Vicol, pentru Impact.ro.