Țările care vor interzice motoarele cu ardere internă în următorii ani. Ținta UE în acest sens a fost stabilită pentru 2035

Țările care vor interzice motoarele cu ardere internă în următorii ani. Ținta UE în acest sens a fost stabilită pentru 2035 Mașini electrice. Sursa foto: Arhiva EVZ

Uniunea Europeană s-a alăturat în mod oficial celor 20 de națiuni care au stabilit termene specifice pentru renunțarea la motoarele cu combustie internă, în încercarea lor de a reduce semnificativ poluarea.

UE a anunțat luni că a aprobat încetarea vânzărilor de mașini noi cu motoare cu combustie internă începând cu anul 2035, ceea ce înseamnă că până atunci toate statele europene vor trebui să adopte măsuri în această direcție.

Statele care vor renunța la mașinile cu ardere internă în următorii ani

Norvegia este țara care și-a propus cea mai apropiată țintă pentru a renunța la mașinile cu combustie internă. Oficialii norvegieni au în vedere ca până în 2025 să vândă 100% mașini noi cu emisii zero, electrice și pe bază de hidrogen. Aceasta este țara cu cea mai electrificată piață auto din lume, având în vedere că în 2022 aproape patru din cinci mașini noi vândute, adică 79%, au fost electrice.

Și Singapore și Israelul vor interzice motoarele cu combustie în 2030, în timp ce Marea Britanie are în vedere interzicerea lor începând din 2030, ca parte a unei „revoluții industriale verzi” pentru a crea locuri de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și China și-a luat angajamentul să adopte măsurile înainte de anul 2035, fără a da însă o dată fixă de la care se va produce acest lucru. Țara și-a propus ca până în 2025, 20% din vehicule să funcționeze cu „energii noi” (electrice, hibride, pile de combustie), iar pe parcursul următorilor zece ani să reușească să facă asta cu toate vehiculele din piață.

50% din mașinile vândute în SUA ar trebui să fie electrice până în 2030

Și în planurile președintelui american Joe Biden se regăsește ținta de a elimina din mașinile cu motoare cu combustie internă. Astfel, până în 2030, 50% din mașinile americanilor ar trebuie să fie „cu emisii zero”. Obiectivul pare însă greu de atins, având în vedere că vânzările acestor mașini au urcat abia în 2021 și reprezentau 5,8% din piață, în 2022.

În același timp, California și New York au interzis vânzarea de motoare cu combustie începând cu 2035 (cu o excepție pentru hibrizii plug-in), potrivit HotNews.ro.