Tăriceanu, urmărit de Binom ca pe vremea Securității

Au apărut dezvăluiri bombă în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu. În casa actualului preşedinte al Senatului au fost plantate microfoane, iar timp de șapte ani, acesta a fost urmărit pas cu pas de DNA, cu sprijnul intrinsec al SRI.

Anunțul şoc a fost făcut de avocatul lui Tăriceanu. Fostul premier al României a fost interceptat în toate conversațiile pe care le purta, indiferent dacă erau de serviciu sau personale, intime.

„Aceasta arată o urmărire acerbă. În ciuda acestei supravegheri tehnice acerbe nu s-a reușit să se găsească nimic compromițător nici în dosarul Microsoft, nici în dosarul cu retrocedările. Tocmai de aceea a recurs la această jalnică înscenare numită mărturie mincinoasă.

De altfel, domnul Tăriceanu a contestat la Curtea Supremă legalitatea interceptărilor în baza unei decizii a CCR și i-a fost respinsă. Hotărârea ICCJ arată nevinovăția totală a clientului meu și dovada abuzului Parchetului. Procurorii au scris în solicitarea de interceptare că aveau suspiciuni rezonabile că domnul Tăriceanu a comis o infracțiune. Acele suspiciuni rezonabile nu aveau de fapt niciun suport”, a declarat pentru Antena 3 Dan Apostol, a vocatul lui Călin Popescu Tăriceanu.

 

Dan Andronic: „Un eșantion clasic din serialul „Noi suntem Statul„!”

Pe 21 Septembrie Dan Andronic, directorul EVZ, a publicat pe contul său de Facebook: „Tocmai am aflat o bombă. Pe care vreau să o împărtășesc cu voi... Călin Popescu-Tăriceanu a fost interceptat de DNA pentru o perioadă foarte lungă de timp. Respectiv, din 2009 până în 2016!

Timp de 7 ani, timp de 365 de zile pe an, 24/24, liderul PNL, fostul primministru, președintele Senatului, președintele ALDE a fost interceptat electronic și ambiental de către DNA. Înțeleg că a primit acum adresa oficială de la DNA, ceea ce înseamnă că nu au găsit probe împotriva lui. Normal, Binomul Kovesi-Coldea știe de ce... Un eșantion clasic din serialul „Noi suntem Statul”!. Știu, ăla care nu există...”.

 

Achitat pe motiv că fapta nu există

Înalta Curte a motivat sentința prin care șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), a fost achitat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Sentința a fost dată în mai 2017 în unanimitate. A fost același complet ca în cazul lui Liviu Dragnea, format din judecătorii Constantin Epure, Ștefan Pistol și Geanina Arghir. Practic, potrivit DNA, Tăriceanu nu ar fi spus adevărul sau tot ce știa, în 2016, atunci când a fost audiat în calitate de martor în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa către „prințul” Paul. În acest caz erau vizați mai multi foști colaboratori sau apropiați ai lui Tăriceanu. După ce a analizat întregul dosar, Înalta Curte a arătat că se impune achitarea deoarece, dacă șeful Senatului ar fi știut de faptele din dosarul „Ferma Băneasa” și ar fi declarat tot, s-ar fi autoincriminat. Șeful Senatului a fost achitat în baza alineatului potrivit caruia „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”