Ce a DECLARAT Tăriceanu după ȘEDINȚA coaliției de guvernare

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, că este mulţumit de ceea ce premierul Mihai Tudose a prezentat în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare.

„Am discutat câteva chestiuni importante, prim-ministrul ne-a informat în legătură cu o serie de decizii care au fost luate şi implementate la nivelul Guvernului şi care pentru mine şi colegii mei sunt foarte importante, cum ar fi deblocarea a nu mai puţin de nouă miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură la Ministerul Transporturilor – proiect care este foarte avansat şi urmează să fie lansat în dezbatere publică. (...) Evaluarea pe care Ministerul de Finanţe să o prezinte în legătură cu Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, acestea sunt genul de proiecte pe care le-am discutat”, a precizat Tăriceanu.

De asemenea, el a spus că este mulțumit de ceea ce a prezentat premierul Mihai Tudose în şedinţa coaliţiei.

„Observ o preocupare, aşa cum e de altfel firesc, în primul rând de a organiza întâlniri, discuţii bilaterale cu toţi membrii Guvernului urmărind o agendă pe care ne-a şi prezentat-o. Observ o preocupare de urmărire a modului în care funcţionează bugetul, adică încasări, cheltuieli. Ne-a informat în câteva cuvinte despre ceea ce urmează să facă în întâlnirile de la Bruxelles pe care le are programate”, a mai spus președintele ALDE.

Întrebat dacă problemele de comunicare din interiorul coaliţie, în special dintre el şi Liviu Dragnea au fost soluționate, Tăriceanu a răspuns afirmativ, adăugând că s-a convenit să existe săptămânal o reuniune între conducerea partidelor şi Guvern.

Totodată, întrebat dacă a fost consultat de către partenerii din PSD legat de noile măsuri de guvernare, el a răspuns tot printr-o întrebare.

„Cum vă imaginaţi că putem să votăm un program de guvernare în Parlament? Sigur că am avut consultări, sigur că există problema oportunităţii secvenţialităţii unor astfel de măsuri şi punctul de vedere pe care l-am avut eu l-am comunicat”, a explicat Tăriceanu.

Liderii coaliției de guvernare s-au reunit astăzi, într-o ședință, pentru a discuta bilanțul primei săptămâni de guvernare a Cabinetului Mihai Tudose.