După ce, ieri, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre Călin Popescu Tăriceanu ca fiind un "individ" care vrea "să scape de justiţie", astăzi președintele Senatului îi transmite șefului statului că ar fi bine să nu i se mai adreseze neprotocolar. Tăriceanu i-a transmis lui Iohannis că vor putea sta altfel de vorbă abia atunci când președintele va avea tot atâtea realizări câte a avut el ca premier.
"Nu ştiu dacă preşedintele a fost foarte inspirat ieri (marţi - n.r.). Am văzut în ultimele zile diverse comentarii şi chiar forme de adresare faţă de persoana mea pe care le consider nepotrivite. (...) Nu pot să vă ascund că forma aceasta de adresare pe care a ales-o preşedintele la adresa mă face să mă gândesc că ar fi bine dacă şi domnia s-ar putea lăuda, în ghilimele, nu în sensul că mă laud, dacă ar putea să prezinte tot atâtea lucruri câte am făcut eu în mandatul de prim-ministru . Când o să aibă aceleaşi realizări, atunci sigur că putem să începem să ne apelăm, aşa, într-o formulă mai puţin protocolară. Până atunci, eu înţeleg să respect funcţia pe care cineva o deţine în stat, mai ales că este funcţia cea mai înaltă în statul român", a declarat Tăriceanu, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţia preşedintelui.
Șefului Senatului fusese taxat de Iohannis pentru că le ceruse parlamentarilor să nu mai voteze cererile venite din partea justiţiei referitoare la deputaţi sau senatori. Astăzi, copreşedintele ALDE a subliniat că "nimic nu poate exista fără justiţie, dar în momentul în care justiţia este folosită pentru atingerea şi pentru realizarea jocurilor politice, atunci aia nu mai este justiţie".
"Cu acest individ ne-am lămurit, are un discurs anti-justiţie şi vrea să scape de justiţie. Spun individ fiindcă îmi vine foarte greu să cred că un întreg partid este de acord cu un astfel de discurs anti-justiţie, eu nu cred aşa ceva. Pe de altă parte, va fi destul de simplu să vedem ce se doreşte. Eu cred că acest individ nu vrea numai pe el să se scape, vrea să-şi scape şi câţiva prieteni şi este suficient să urmărim cine va ajunge în următoarele săptămâni în Parlament ca să fie votat pro sau contra urmărire penală şi o să vedem din cine se compune gaşca despre care se vorbeşte", a declarat, ieri, Iohannis.