Tăriceanu, răspuns ferm către Verhofstadt. Ce a putut să îi spună președintele Senatului liderului ALDE european

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a declarat că Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, trebuie să aibă păreri fundamentate, cu referire la anumite situații precise, când vorbește despre amenințările la adresa statului de drept din România. Șeful Senatului consideră că excluderea formațiunii pe care o conduce din grupul ALDE european este folosită ca un subiect de campanie electorală.

„Dl Verhofstadt cred că ştie foarte bine, cum ştiu şi eu, că în momentul în care emiţi anumite păreri ele trebuie să fie fundamentate, trebuie să se refere la nişte elemente precise (...) Când vorbeşte despre statul de drept sau ameninţările la adresa statului de drept în România, trebuie să facă nişte referiri concrete, aşa cum şi ceilalţi lideri europeni văd că evită să facă. Altfel, acest subiect nu este de resortul grupului parlamentar, este de resortul Consiliului ALDE, care va avea prima şedinţă abia la sfârşitul lunii iunie, iar până atunci subiectul este folosit, probabil, de Verhofstadt în scopuri electorale, pentru că toţi sunt în campanie electorală şi are nevoie de un subiect poate pentru propriul electorat”, a susținut Tăriceanu, joi, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, liderul ALDE consideră că nu este cazul ca partidul său să ia în calcul părasirea familiei politice europene.

Guy Verhofstadt a afirmat la începutul lunii ianuarie că dacă partidul lui Tăriceanu aplică total recomandările Comisiei de la Veneția privind legile Justiției și ale ONG-urilor va avea un „ loc binemeritat în interiorul familiei ALDE, dacă nu, nu”, conform aceleiași surse.