Tăriceanu nu se lasă intimidat de un posibil șantaj din partea PSD. Chiar mai mult, vorbește la rândul lui de stabilitatea actualului guvern, ca urmare a aportului ALDE. Dar candidatura la prezidențiale este adevărata miză.
Senatorii au amânat pentru a șasea oară discuțiile privind ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în condițiile în care la comisia juridică nu a fost întrunit cvorumul.
Întrebat la Digi 24 dacă simte o anumită presiune din partea PSDS, respectiv a lui Liviu Dragnea, președintele Senatului a răspuns: „Cred că astea sunt așa, pastile de presă. PSD-ul își poate permite să mă șantajeze pe mine? Eu cred că nu! Pentru că, dacă e vorba de șantaj, vă puneți întrebarea: coaliția asta cum stă în picioare? ALDE are vreun rol în această coaliție? Dacă vorbim strict din punct de vedere politic și matematic. ALDE șantajează cumva coaliția sau pe partenerii noștri? Nu!”
S-a discutat și despre candidatura la prezidențiale. Aici Călin Popescu-Tăriceanu a fost mult mai nuanțat, evidențiind necesitatea unui sprijin al PSD: „Șansele de a învinge la alegerile prezidențiale țin, evident, de capacitatea de a aduna cât mai mulți votanți în spate. Cu ALDE în spate, chiar dacă ALDE a crescut și a dublat scorul de la ultimele alegeri, cred că aceste șanse ar fi mai mici decât dacă aș putea să beneficiez de o susținere politică mai largă, sigur, mă refer explicit la PSD”, a spus Tăriceanu.
Același subiect fusese atins și „Candidatura la Președinție se va anunța oficial, dar nu vorbesc neapărat în nume propriu. Am discutat acest subiect în cadrul coaliției, eu sunt pregătit să îmi asum această candidatură în condițiile în care vom vedea care este cel mai bine plasat candidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Vom face acest lucru cel mai probabil după alegerile pentru Parlamentul European. Vom discuta cu datele în față, cu rezultatele la alegeri și cu sondajele. Dacă voi fi eu acela sigur că o să candidez. Nu ascund, îmi asum acest rol dacă va fi nevoie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, joi, la DC News.