Tăriceanu: Predoiu va demisiona şi va reveni în PNL

Preşedintele liberal a afirmat, ieri, că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a spus că va demisiona după ce vor fi adoptate cele patru coduri şi că intenţionează să revină în rândurile PNL. "Am avut o discuţie cu el pe acest subiect, în care mi-am manifestat opoziţia mea şi a tuturor colegilor mei faţă de această atitudine, însă el mi-a spus - şi urmează să vedem dacă acest lucru se va întâmpla - că odată ce Codurile vor fi adoptate, îşi va da demisia din funcţia de ministru", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Mediafax.

Fostul premier a adăugat că, în opinia sa, Predoiu a acceptat să facă parte din actualul Guvern, după ce a fost ministru PNL, pentru a face "o figură mai mult de tehnocrat".

"Cred că, în calitatea lui de jurist, îşi imaginează că numele lui va ajunge să fie indisolubil legat de cele patru Coduri - Codul civil şi cel penal şi Codul de procedură civilă şi cel de procedură penală - pentru că ele vor fi adoptate în decursul mandatului său de ministru", a apreciat Tăriceanu, la Şcoala de iarnă a studenţilor liberali.

"Rol de cenzură a puterii"

Preşedintele PNL crede însă că un avantaj al acestei situaţii este acela că Predoiu, în calitate de ministru, "poate avea un rol activ de a cenzura derapajele actualei puteri".

"Nu ştiu dacă el acolo are suficientă influenţă politică să facă acest lucru, dar n-ar fi rău, pentru că domnul Boc are o serie de porniri şi de excese care depăşesc clar comportamentul cu adevărat democratic", a mai spus Tăriceanu.

În privinţa adoptării celor patru coduri de procedură, liderul PNL a subliniat că niciun liberal nu susţine promovarea celor patru coduri prin asumarea răspunderii Guvernului şi că este necesară o amplă dezbatere politică şi publică.

Săptămâna viitoare urmează să fie aprobate trei coduri de procedură- Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, iar peste două săptămâni va fi aprobat şi Codul Civil.

Predoiu e rezervat

Ministerul Justiţiei a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, precizând numai că îşi menţine declaraţiile conform cărora adoptarea codurilor e unul dintre motivele pentru care Cătălin Predoiu a acceptat postul.

Pe 20 decembrie 2008, Predoiu menţiona că motivele pentru care a acceptat propunerea PSD-PDL de a prelua portofoliul Justiţiei au fost adoptarea codurilor şi obţinerea ridicării monitorizării României.

El sublinia că nu are alte "obiective şi nici altă agendă ascunsă", în ceea ce priveşte prezenţa sa la Ministerul Justiţiei şi s-a declarat uimit de reacţiile dure ale liberalilor.