Tăriceanu SE POATE RETRAGE DIN POLITICĂ! Anunţul anului în România

Tăriceanu SE POATE RETRAGE DIN POLITICĂ! Anunţul anului în România

Tăriceanu a făcut declarații incendiare, în direct, la Antena 3. Preşedintele Senatului a precizat că este dispus să părăsească scena politică.

Călin Popescu Tăriceanu a tunat și a fulgerat la o emisiune difuzată la Antena 3, precizând, printre altele, că va pleca din politică, atunci când DNA va face Guvernul.

"Lupta pentru putere nu s-a încheiat după alegeri. Adică cei care au pierdut alegerile nu sunt mulţumiţi şi continuă să zdruncine prin toate metodele: prin diversiuni lansate în spaţiul public legate de sistemul de impozitare, de taxe, de salarii, de pensii ş.a.m.d., prin acţiunile de slăbire a guvernului întreprinse prin forţarea demiterii celor două membre ale cabinetului (Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb). De fapt, ştiţi bine că în această combinaţie rotundă era şi unul dintre miniştrii ALDE (n.r. - Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul). (...) Eu nu accept ca DNA să facă Guvernul României. Când o să se întâmple chestia asta, eu plec din politică", a precizat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News