Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat astăzi declaraţia deputatului ALDE Steluţa Cătăniciu referitoare la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
"Este o poziţie strict personală cu care eu nici nu sunt de acord. O dezavuez. Unde aţi mai pomenit, într-o ţară normală, democratică, ca parlamentarii majorităţii să critice miniştrii propriului guvern? Am avut o discuţie cu domnia sa şi cu colegii ieri (joi - n.r.) în Biroul Politic Executiv pe acest subiect. Cred că sunt anumite subiecte induse din alte zone şi unii dintre colegii noştri, câteodată, în acest stil, fac greşeli de apreciere", a declaratTăriceanu la Senat, potrivit Agerpres.
Întrebat la ce se zone referă, Tăriceanu a precizat "media".
"Din zona media au început diverse agitaţii referitoare la declaraţii care să agite spiritele ca ministrul Justiţiei ar trebui să-şi dea demisia că nu are susţinerea pentru proiectele pe care le promovează, ceea ce nu este corect", a explicat Tăriceanu.
Steluţa Cătăniciu a afirmat că Tudorel Toader nu mai poate fi numit "ministru al coaliţiei".